Victimele avalanşei din Călimani făceau snowmobil extrem pe un traseu închis publicului: „Astfel de oameni nu înţeleg că n-au pregătirea şi dotarea necesare“

Victimele avalanşei din Călimani făceau
snowmobil extrem pe un traseu închis publicului: „Astfel de oameni nu înţeleg că n-au pregătirea şi dotarea necesare“

FOTO: Salvamont România - Dispeceratul Naţional Salvamont

Una dintre cele trei persoane surprinse de avalanşă în munţii Călimani duminică, 3 februarie, a decedat, iar celelalte două au petrecut noaptea de munte. Salvamontişti din trei judeţe s-au mobilizat în încercarea de a-i salva pe teribilişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul s-a produs duminică seara, pe când cele trei persoane se dădeau cu snowmobilele într-o zonă expusă riscurilor de producere a avalanşelor. Salvamontiştii de la Suceava sunt primii care au intervenit cu şase persoane în încercarea de a localiza victimele în condiţii de întuneric si risc maxim.

Din cauza vremii calde, o nouă avalanşă putea porni în orice clipă. Li s-au alăturat salvamontişti din Harghita si Mureş, dar şi mulţi civili care şi-au pus propriile vieţi în pericol, după cum explică Salvamont România pe pagina lor de socializare.

”Desfăşurare de forţe şi expunere inutilă la riscuri a zeci de oameni civili şi militari care nu înţeleg că în astfel de situaţii nu au pregătirea şi dotarea necesară şi că iarna, în munte nu se merge cu maşina 4x4, cu un ATV şenilat sau cu oameni fără experienţă şi că, indiferent cât ai vrea sa fii de folos, în faţa naturii, în astfel de situaţii, nu ai nici o şansă daca nu ai o pregătire şi dotare specifică”, au scris salvamontiştii pe pagina de Facebook „Salvamont România – dispecerat naţional”.

Odată cu noaptea, dor salvamontiştii au mai rămas pe munte, în încercarea de a localiza victimele. Într-un final, abia la 6.30 dimineaţa le-au găsit pe cele două persoane aflate în viaţă, le-au acordat primul ajutor şi le-au pregătit pentru drumul de întoarcere. Persoana decedata se afla într-o zona foarte expusă riscului de producere de avalanşe, iar recuperarea trupului neînsufleţit pe cale terestra ar fi fost foarte dificilă, asa că a fost solicitat un elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

Victimele rănite au fost duse la baza muntelui, unde au fost urcate în ambulanţe şi transportate la spital. Ulterior, salvatorii s-au concentrat pe recuperarea victimei decedate. Este vorba despre Cristian Pescarescu, un bărbat din Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, iubitor al muntelui şi al plimbărilor cu snowmobilul.

„Sunt persoane care practică snowmobil extrem de ani de zile. Cunoşteau traseul, cunoşteau pericolele, nu se aflau pentru prima dată pe munte. Nu au evaluat riscurile. Zăpada era mare. Cei doi care se aflau în viaţă au fost recuperaţi de la limita între Suceava şi Mureş. Au sunat la 112, dar până dimineaţă nu s-a putut ajunge la ei. Erau bine echipaţi. Au pornit pe jos spre cabana meteo. În zona respectivă, traseul turistic era închis. Erau la o altitudine de 1400 – 1500 de metri. Acum aşteptăm elicopterul cu trupul neînsufleţit, care va fi preluat de un medic legist din Vatra Dornei”, ne-a declarat Petrică Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont din Vatra Dornei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: