Veste excelentă pentru şoferii unui oraş din România. Înmatriculările se fac de pe o zi pe alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Înmatriculările se fac de pe o zi pe alta, după trecerea la un sistem online care permite eliberarea pe loc a plăcuţelor.

Şoferii suceveni au primit o veste excelentă din partea autorităţilor, care au anunţat că înmatriculările din judeţ se fac în prezent de pe o zi pe alta, pentru oricare dintre operaţiunile de înmatriculare definitivă, radiere sau autorizare provizorie. 

Anunţul a fost făcut de către prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan, care a spus că în ultimele şase luni au fost emise 22.652 de certificate de înmatriculare şi 9.747 de înscrieri. 

„Aveam o perioadă de trei, patru luni de decalaj, acum timpii sunt de pe o zi pe alta. Principalul avantaj pe care îl are implementarea sistemului online îl reprezintă eliberarea pe loc a certificatului de înmatriculare. După tipărire, acestea vor fi eliberate la adresa de domiciliu. Solicitantul nu mai e nevoit să depună o cerere, aceasta se generează automat şi va fi necesară doar semnătura”, a declarat Alexandru Moldovan, prefectul judeţului Suceava. 

În judeţul Suceava, în ultima jumătate de an, au fost efectuate aproape 12.000 de transcrieri pentru schimbarea proprietarului maşinii şi peste 3.000 de radieri. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Interviu cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier: „Refuzul lui Zelenski de a mă primi nu schimbă solidaritatea noastră cu Ucraina“

Amiral american: Incompetenţa militară a Rusiei, fără precedent în istoria modernă

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite