Urs găsit mort în zona în care au fost atacaţi doi ciobani în Harghita. Ar putea fi chiar animalul atacator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Autorităţile nu pot spune deocamdată cu certitudine că fiara moartă este chiar ursul care a ucis un cioban şi a mutilat un altul, pe raza judeţului Harghita, în urmă cu mai bine de o săptămână.  Cadavrul animalului a fost găsit la numai 300 de metri distanţă de locul atacului.

Ursul a fost găsit mort în Poiana Boilor, la 300 de metri distanţă de locul unde a fost găsit trupul neînsufleţit al ciobanului sfâşiat de fiară.

Şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a explicat că vânătorii instituţiei au aşteptat ursul în zona stânii atacate aproximativ 4-5 zile. Când au văzut că animalul nu mai vine, au început să se deplaseze prin pădure ca să-l caute.

„Au găsit un urs mort în zona unde au fost atacaţi cei doi ciobani. Nu suntem siguri că este ursul care i-a atacat pe ciobani. Nu ştim de ce a murit ursul. Poliţia a deschis un dosar penal”, a declarat Sorin Ciobanu.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al instituţiei, inginerul silvic George Celsie a explicat că urşii sunt animale teritoriale şi că părăsesc un anumit areal doar în situaţia în care sunt alungaţi de o fiară mai mare.

Deocamdată nu se ştie dacă ursul găsit mort este cel care i-a atacat pe cei doi păstori, însă varianta nu este exclusă.

Cum s-a produs nenorocirea

În seara zilei de vineri, 23 iulie, ursul a atacat o stână situată la limita dintre judeţele Suceava şi Harghita, de unde a plecat cu o vacă, evaluată la 4.500 – 5.000 de lei.

În stână erau trei ciobani. Doi dintre ei au decis să se ducă după urs, cu topoarele, însă nu pentru a se lupta cu animalul săbatic, ci pentru a fotografia leşul vacii. 

Ciobanii voiau să dovedească astfel că au fost păgubiţi de fiară, pentru ca ulterior să ceară sprijin financiar de la stat.

Ei au găsit leşul, pe care, din păcate, ursul încă îl mai păzea. Fiara i-a sfâşiat pur şi simplu pe cei doi ciobani. Deşi muşcat la nivelul feţei, abdomeniului şi mâinilor, bărbatul de 45 de ani a supravieţuit, fiind transportat în timp util la spital, după ce ciobanul care a rămas la stână a sunat la 112.

Celălalt bărbat atacat de urs, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort, a doua zi de către jandarmi, având leziuni incompatibile cu viaţa. 

Iniţial s-a crezut că tânărul a reuşit să fugă în pădure şi s-a rătăcit. Din acest motiv a fost căutat în seara zilei de vineri, 23 iulie, de către salvamontişti, jandarmi, poliţişti şi localnici. Căutările au fost sistate peste noapte şi reluate a doua zi dimineaţă. 

După nenorocire, Direcţia Silvică Suceava a întocmit documentaţia şi a obţinut toate aprobările necesare ca să împuşte ursul agresiv. 

Cum se obţin despăgubirile de la stat în cazul atacului unui urs

Există o întreagă procedură care trebuie urmată pas cu pas pentru a obţine despăgubirile de la stat, în cazul atacului unui urs. Proprietarul păgubit depune o cerere la sediul primăriei de pe raza căreia se produce evenimentul. 

Primăria convoacă comisia care este formată din reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, Gărzii Forestiere,  Direcţiei Agricole, Fondului Cinegetic şi, desigur, un reprezentan al primăriei. Se întocmeşte un dosar care trebuie să conţină: act de necropsie eliberat de doctorul veterinar, adeverinţă de la primărie din care să rezulte că animalele sunt deţinute legal, paşaportul animalului, un formular de mişcare (S3) precum şi fotografii doveditoare a atacului. 

Dosarul se înaintează la Garda Forestieră, care emite o decizie. Ulterior, toate documentele sunt înainte Ministerul Mediului.   

Vă recomandăm şi: 

O şoferiţă cu doi copii în maşină, prinsă beată la volan. A făcut glume cu poliţiştii  VIDEO

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite