(UPDATE) Suceava: Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit în timp ce aştepta la coadă la şomaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Suceava s-a prăbuşit la pământ în această dimineaţă în sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

UPDATE ORA 16.00: Deşi personalul de pe ambulanţă a spus că bărbatul a  făcut cel mai probabil un infart şi că avea probleme mai vechi cu inima, vecinii spun că acesta părea sănătos şi că era o persoană vioaie, care mergea des cu bicicleta şi care nu-şi arăta vârsta. "Era vesel şi vorbăreţ, nu putem să ne dăm seama ce-a avut. Încă nu ne vine să credem", povesteşte Gheorhiţă Hriţcu, vecin.

UPDATE ORA 14.00: Conform celor de la AJOFM, bărbatului i s-a făcut resurcitare încă din prima clipă, de catre angajaţii de la instituţie, însă bărbatul nu a reacţionat. "Credeam că doar i s-a făcut rău, că a leşinat dar bărbatul nu-şi mai revenea. El a lucrat la o firmă de instalaţii iar din decembrie a intrat în evidenţele noastre ca şomer", a declarat Aurelia Focşa, şefa AJOFM. După spusele acesteia, Nelu Pentilescu se afla la coadă dimineaţă cu un vecin şi era al doilea la rând când i s-a făcut rău.

UPDATE ORA 13.00: Nelu Pintilescu a murit în acestă dimineaţă în timp ce aştepta la coadă la şomaj pentru a-şi viza carnetul. Conform oficialilor Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă  Suceava (AJOFM), acesta s-a prezentat la prima oră la insituţie şi chiar în momentul în care s-a aşezat la coadă i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la pământ.

"E întâmplare nefericită, nu ni s-a mai întâmplat aşa ceva niciodată. Este foarte posibil ca bărbatul să fi avut probleme foarte serioase de sănătate, deoarece totul s-a petrecut la primele ore, de cum s-a deschis instituţia. Nu era una din zilele foarte aglomerate, era o zi normală", a declarat Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM.

UPDATE ORA 12.00: La ora 8.31 a fost anunţată o ambulanţă. La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic şi asistent care au început manevrele de resuscitare. Timp de 45 de minute au durat manevrele, dar fără vreun rezultat. Personalul de pe ambulanţă a fost nevoit să pronunţe decesul bărbatului. "Poliţiştii încă mai fac cercetări la faţa locului. Cauza decesului nu s-a stabilit încă pentru că medicii nu au finalizat necropsia bărbatului", a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani a suferit un atac cerebral. Poliţişti nu au încheiat ancheta încă dar din primele cercetări a reieşit că moartea bărbatului nu este suspectă, a survenit din cauze naturale. 

Vom reveni cu amănunte.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite