Un şofer neatent a intrat cu maşina pe drumul proaspăt betonat. A fost pentru prima dată în istorie când ruta a scăpat de pietriş
0Drumul comunal care face legătura între localităţile Neagra Şarului şi Gura Haitii din comuna Şaru Dornei a judeţului Suceava a fost betonat pentru prima dată. Anterior, era acoperit cu pietriş. Bucuria nu a ţinut însă foarte mult, pentru că un şofer neatent a intrat cu maşina în betonul proaspăt turnat.
Drumul betonat nu a fost încă recepţionat. Altfel spus se află în continuarea în grija firmei care a executat lucrarea.
„Poliţiştii n-au reuşit să-l identifice încă pe şofer. Probabil este un conducător auto de la noi din comună, dar aşteptăm să vedem ce ne spune Poliţia. Drumul a fost betonat pentru prima dată. Eu nu cred că şoferul a intrat cu intenţie. Probabil că a crezut că s-a întărit betonul. Altfel nu-mi explic. Şantierul avea indicatoare de avertizare. Accesul era interzis”, a declarat primarul Cătălin Iordache de la Şaru Dornei.
Poliţiştii au deschis nu dosar penal pentru a stabili cine a provocat paguba.
Într-o primă fază, costurile de reparaţie vor fi suportate de constructor, care, ulterior, se va putea îndrepta în instanţa împotriva şoferului ca să-şi recupereze banii.
Constructorul va avea câştig de cauză în instanţă dacă va putea să facă dovada că a a pus indicatoare de semnalizare a şantierului.