Uniunea pentru Bucovina, noul partid regional lansat în România: „Bucovinenii merită să-şi recapete respectul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: www.orasulsuceava.ro
FOTO: www.orasulsuceava.ro

Uniunea pentru Bucovina este cel mai nou partid de pe scena politică românească. Structura are patru membri fondatori: Adrian Prelipcean, Bogdan-Ştefan Găgilă, Sandrinio Neagu şi Paul-Vasile Ciurari. Ultimii doi sunt de profesie jurnalişti.

Uniunea pentru Bucovina este cel mai nou partid de pe scena politică românească. Structura, pe care cei patru membri fondatori o încadrează doctrinar pe centru-dreapta, a fost înfiinţată oficial în urmă cu câteva zile.

Sandrinio Neagu, jurnalist de profesie, declară că partidul va veni cu propuneri concrete pentru dezvoltarea Sucevei.

„Prin intrarea în Consiliul Local ai garanţia că acele idei vor fi şi puse pe ordinea de zi, aprobate şi implementate. Ca societate civilă, poţi doar semnala o serie de aspecte, fără nici o garanţie că le va asculta şi rezolva cineva. Înainte de a fi jurnalist, sunt cetaţean al acestui oraş şi vreau ca pe viitor banul public sa fie cheltuit echilibrat, eficient şi transparent. Şi cred că e datoria noastră, chiar obligaţia noastră de cetăţeni ai unui oraş, indiferent de meseria pe care o practicăm, să ne implicăm pentru a schimba în bine modul de administrare a comunităţii din care facem parte”, ne-a declarat Sandrinio Neagu.

El a mai spus că Uniunea pentru Bucovina va milita pentru arhitectura oraşului şi planul peisagistic, „elemente ignorate aproape cu desăvârşire până în momentul de faţă. Totul va fi strâns legat de educaţie, un domeniu fără de care nu putem progresa şi nu ne putem moderniza. De copiii noştri, care merită şi trebuie să aibă un viitor la ei acasă, în Suceava”.

Pe site-ul oficial al noului partid se arată că, în timpul ocupaţiei imperiale, la Viena se vorbea cu admiraţie despre „Homo bucovinensis“.

„Homo bucovinensis era rezultatul unor relaţii armonioase care se stabileau între oameni de etnii diferite, de religii diferite şi de poziţii sociale diferite, vorbea cel puţin două limbi străine, manifesta o toleranţă nemaîntâlnită faţă de aproape, era un tip uman care nu aştepta să i se dea, avea respect pentru lucrul bine făcut şi îşi purta cu mândrie hainele de sărbătoare pentru a-şi cinsti cum se cuvine tradiţiile şi valorile creştine. Am putea spune chiar că Bucovina şi bucovinenii ei erau o construcţie europeană cu cetăţeni europeni, cu mult înainte de a exista Uniunea Europeană de astăzi. Acum, mulţi dintre bucovineni s-au schimbat. Vedem foarte des certuri în public, vedem de multe ori resemnare, impostură sau viclenie”, se arată pe www.uniuneapentrubucovina.ro.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite