Un fotograf român descrie în detaliu stările de coşmar prin care a trecut în timpul tratamentului pentru cancer
0
Un fotograf din Rădăuţi, judeţul Suceava, a povestit pe contul său de Facebook cum a suportat tratamentul care l-a ajutat să învingă cancerul. A descris stările pe care le-a avut în timpul şedinţelor de chimioterapie şi le-a mulţimit cadrelor medicale care l-au sprijinit.
Cătălin Urdoi este unul dintre cei mai talentaţi fotografi din România, lucrările sale fiind publicate de National Geographic, The Telegraph şi Apple.
Tânărul, care locuieşte în municipiul Rădăuţi, din judeţul Suceava a făcut o postare suprinzătoare pe Facebook, în care a arătat cum a reuşit să învingă cancerul.
A descris în detaliu cum l-au afectat şedinţele de chimio, pe care le-a făcut în secţia de Oncologie a Spitalului Suceava şi ce a simţit când i-a căzut părul.
Postarea tânărului se încheie cu idei oprimiste. După o luptă foarte grea, cu numeroase obstacole fizice şi emoţionale, Cătălin a învins cancerul.
Când a a apărut pandemia de COVID, nu a stat pe gânduri şi şi-a făcut imediat vaccinul.
Redemăm mai jos mesajul fotografului Cătălin Urdoi
Cu toţii aţi auzit de citostatice, dar v-aţi întrebat vreodată ce sunt ele ? Cum funcţionează tratamentul oncologic ? Prin ce trece organismul unui bolnav de cancer pentru a se vindeca ?
Nu am să vă spun poveşti, am să vă redau din experienţa mea proprie, din trăirile mele, din fricile şi neputinţele mele, din speranţele mele, toate venind la pachet cu tratamentul oncologic.
Când citeşti pentru prima dată prospectul unui citostatic, te întrebi dacă medicamentul ăla chiar te poate trata ţinând cont de faptul că lista de efecte adverse este foarte lungă. În schema mea terapeutică au fost 3 citostatice, nu unul, toate cu efecte adverse pe care mă rugam să nu le experimentez !
Prima şedinţă de chimio am făcut-o cu inima cât un purice, ţin minte că uram efectiv branula prin care tratamentul ajungea în mine. Mă întindeam în pat şi începeam să număr picăturile care curgeau lent, flacon după flacon... 3 la număr/şedinţă, 5 zile din 7. Conţinutul unuia din flacoane venea mereu învelit în staniol pentru că era sensibil la sursele de lumină, despre acel flacon se discută în rândul pacienţilor că este cel mai nociv şi tot datorită lui, cade părul, chiar îl botezasem, îi spuneam : 'cocktailul atomic'.
Primele două ture de chimio nu le-am resimţit foarte tare, doar o uşoară stare de lâncezeală, uşoară greaţă şi un gust metalic de care nu scăpam indiferent de ce as fi pus în gură. Chiar îmi spuneam în sine : ţine-te tare, nu o să îţi cadă părul, faci faţă cu brio tratamentului !
Ajung acasă după a doua tură de chimio şi într-o seară la duş, în timp ce mă şamponam pe păr, între degetele de la mâini... şmocuri de păr care efectiv cădeau.Repet procesul, acelaşi lucru... a fost primul moment de slăbiciune psihologică. Nu puteam să rămân cu cele câteva şuviţe pe care le mai aveam, aşa că am luat maşina de tuns şi m-am ras efectiv, nu am aşteptat să îmi cadă de la sine. Mi-a luat câteva zile să mă obişnuiesc cu faptul că nu mai aveam păr, dar parcă nu mă prindea chiar rău, aşa că am început să zâmbesc, îmbărbătându-mă şi trecând peste acest moment !
A urmat a treia cură de tratament care a reprezentat şi debutul stărilor de rău. Greaţa devenea permanentă, starea de moleşeală se accentua, pofta de mâncare dispărea şi organismul slăbea văzând cu ochii. Pentru a mă putea alimentea, umblam după mine cu sticla de borş de putină, vomitam de 10 ori pentru a putea mânca o singură dată, îmi impusesem să mănânc, uneori cu forţa, pentru a nu pierde din greutate.
De la a patra cură de chimio, au început să mă deranjeze mirosurile, aproape de la fiecare miros mai pronunţat, vomitam, indiferent că era un parfum, mirosul de medicamente din spital sau mirosul din toaletă. Ajunsesem să vomit de fiecare dată când urinam, sticla de borş de putină nemaifăcându-şi efectul... nu ii mai suportam mirosul. Am avut noroc că un miros de levănţică dintr-un ulei, nu mă deranja, aşa că tot salonul îmi mirosea a levănţică, altfel vomitam instant.
La a cincea tură de chimio, sistemul imunitar era pe chituci, îmi apăruseră fel şi fel de bubiţe, fel şi fel de complicaţii minore, care îmi dădeau în plus o stare de disconfort generală. Mă luptam cu fiecare dintre ele, pentru că ştiam că nu există varianta de a renunţa la tratament, gând care deja începea să îmi dea târcoale.
Ajung acasă înainte de a şasea tură de chimio, imediat după ce am făcut rapelul cu Bleomycin, citostaticul ăsta avea un efect ciudat la mine, îmi afecta degetele de la mâini, care se umflau şi efectiv nu puteam să le folosesc, dau să deschid o sticlă de apă şi nu reuşesc... un banal dop de la o sticlă de apă ! A fost al doilea moment psihologic care mi-a dat mat... m-am simţit inutil, îmi venea să urlu şi să plâng în acelaşi timp, am rugat-o pe mama să desfacă sticla şi după ce am scăpat de efectul medicamentului, mi-am revenit şi eu.
Bucuros că am ajuns la a şasea şi ultima cură de tratament, îmbărbătându-mă cu ultimele forţe de care mai dispuneam, duc la bun sfârşit şi ultima săptămână, doar că datorită sistemului imunitar care era la pământ, au apărut hemoroizii, în plus faţă de ce aveam până în momentul respectiv. A durat 3 luni până să scap de ei, 3 luni de chin pentru că nu prea puteam să îi tratez, trebuia să aştept să îşi revină sistemul imunitar care să îi vindece, 3 luni în care nu am putut sta pe şezut, 3 luni de dureri cronice... 3 luni de care până azi, nu am povestit nimănui.
Cancerul s-a vindecat, durerile au trecut, iar eu, cu zâmbetul pe faţă vă pot scrie azi despre experienţa mea.
Pe tot parcursul tratamentului, cadrele medicale de la Oncologie Suceava, în frunte cu Dna. Dr. Motan, mi-au fost aproape, având o încredere aproape oarbă în ei. Le mulţumesc din suflet pentru tot şi da, mi-au fost o a doua familie.
De la experienţa asta mereu am spus că există viaţă după cancer, aşa cum există şi după Covid, fără teorii ale conspiraţiei şi fără tâmpenii duse la extrem.
Nu am pus la îndoială niciodată tratamentul, cu toate că îmi provoca temere şi groază doar citind despre el. Am avut încredere în experienţa Doamnei Dr. şi încrederea mi-a fost răsplătită.
Mulţumesc !
Acum după ce îmi cunoşti povestea, ai mai îndrăzni să mă judeci pentru că am ales să mă vaccinez ? Consider vaccinul o nimica toată pe lângă experienţa relatată mai sus şi singurul sfat pe care vi-l pot da, este să preţuiţi sănătatea şi darul ăsta minunat... VIAŢA
Vaccinaţi sau nu, suntem oameni, aşa că hai să ne comportăm ca atare zidurile dintre noi nu au ce căuta
Se încarcă comentariile...
