Un ziarist din Vatra Dornei a reclamat la Poliţie că a fost lovit de un consilier local

Un ziarist din Vatra Dornei a reclamat la Poliţie că a fost lovit de un consilier local

FOTO: Arhivă Adevărul

Poliţiştii suceveni fac cercetări pentru lovire şi alte violenţe în cazul unui ziarist din Vatra Dornei care a reclamat că a fost bătut de un consilier local liberal în parcarea unei pensiuni din municipiu, agresorul spunând însă că nu l-a lovit şi că este prieten foarte bun cu jurnalistul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar şef Cristian Papuc, a declarat pentru Mediafax că Poliţia a deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, după ce un bărbat a depus o plângere în care reclamă că, vineri, a fost lovit cu pumnul de un alt bărbat, în parcarea unei pensiuni din Vatra Dornei.

Conform agenţiei de presă Mediafax, bărbatul agresat, Mihai Cioată, care este redactor-şef al unui post local de radio şi televiziune, precum şi al publicaţii locale bilunare, a transmis o declaraţie în care precizează că agresorul său este consilierul local Vasile Chiruţă (PNL).

Cioată a menţionat în documentul respectiv că şi-a dat întâlnire cu consilierul local la un restaurant din Vatra Dornei, iar când a ajuns în parcare şi a vrut să coboare din maşină a fost lovit cu pumnul în faţă de Vasile Chiruţă. După ce l-a lovit, vâzând că i-a provocat o rană, consilierul local s-ar fi oferit să-l transporte la spital pe ziarist, însă acesta l-a refuzat, potrivit documentului citat.

La rândul său, consilierul local a declarat însă că nu l-a lovit pe ziarist cu care este prieten foarte bun şi pe care l-a sprijinit în campania electorală de anul trecut, mai arată Mediafax. Mihai Cioată a candidat ca independent la funcţia de primar al municipiului la alegerile locale de anul trecut.

CITIŢI ŞI:

Jurnalistul Mircea Marian a fost agresat fizic şi verbal în plină stradă

Jurnalist Realitatea TV bătut în scara blocului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările