Un ucigaş graţiat de Ceauşescu s-a tranformat în criminal în serie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul Gheoghe Toma. FOTO www.crimefaracadavru.wordpress.com
Criminalul Gheoghe Toma. FOTO www.crimefaracadavru.wordpress.com

În anul 1974, Gheorghe Toma a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a omorât doi soţi ce l-au angajat să le vopsească tabla de pe casă. În 1988 el a fost graţiat de către Nicolae Ceauşescu. În 2003, Toma a omorât cu 20 de lovituri de cuţit un afacerist italian, pe timpul cercetărilor descoperindu-se că în 1998 şi-ar fi asasinat fiica şi concubina.

În vara anului 2012, arădeanul Gheorghe Toma a fost condamnat la 30 de ani de închisoare după ce şi-a decapitat şi tranşat fiica şi concubina. Până la aceste două crime, bărbatul a mai săvârşit trei omoruri, el având cinci victime la activ.

Gheorghe Toma, în vârstă de 76 de ani, a ajuns prima dată după gratii în anul 1958. Atunci el a fost condamnat la şase luni de închisoare după ce a comis un furt. Peste 15 ani de zile, a mai primit o nouă condamnare pentru furt, de această dată alegându-se cu cinci luni de detenţie.

La un an de la eliberare, în 1974, Toma primeşte prima sa condamnare pentru omor – 25 de ani de închisoare. Arădeanul a căsăpit cu un topor doi soţi, care l-au angajat pentru a le zugrăvi casa, după ce s-au certat de la bani. Dubla crimă a fost săvârşită la data de 14 august 1973, criminalul fiind prins la scurt timp după comiterea oribilei fapte.

Deşi a săvârşit puţin peste jumătate din pedeapsă, Gheorghe Toma scapă de închisoare în anul 1988, după ce preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu, l-a graţiat. Individul nu a rezistat prea mult în libertate, el fiind condamnat în anul 1995 la cinci ani de închisoare pentru furt. La scurt timp după ispăşirea pedepsei, în 1999, Toma se mai pricopseşte cu trei ani de detenţie, de această dată pentru proxenetism.

Judecătorii sunt cei care îi dau drumul mai repede, el fiind eliberat condiţionat în anul 2001 pentru bună purtare. În anul 2003, Gheorghe Toma mai face o victimă. El a omorât un afacerist italian cu nu mai puţin de 20 de lovituri de cuţit. Arădeanul a reuşit să fugă din ţară, fiind însă extrădat din Franţa, unde a fost prins în anul 2006. În timp ce se afla plecat din ţară, Gheorghe Toma a trimis mai multe scrisori de ameninţare unui procuror, motiv pentru care a fost condamnat în lipsă la nouă ani de închisoare pentru ultraj.

Pe timpul procesului în care era judecat pentru omorârea afaceristului italian, criminalul arădean a recunoscut faptul că în cursul anului 1997 şi-a omorât, tranşat şi decapitat atât concubina, cât şi fiica.

„La rugămintea victimei de a înceta loviturile, de a chema salvarea şi a aduce apă pentru a-i pune comprese, inculpatul s-a deplasat în baia apartamentului pentru a aduce un lighean cu apă. Profitând de lipsa temporară din cameră a acestuia, victima s-a ridicat de pe canapea şi s-a deplasat în balconul din dreptul bucătăriei cu intenţia de a sări pe geam sau de a striga după ajutor, însă inculpatul a prins-o şi a trântit-o pe gresia balconului, după care s-a aşezat cu toată greutatea corpului peste ea şi a rămas în această poziţie până când victima a decedat”, au arătat procurorii arădeni la vremea respectivă. Criminalul şi-a tranşat apoi fiica, aruncându-i bucăţile de corp de pe un pod.

La începutul anului 1998, Gheorghe Toma şi-a omorât şi concubina, modul de operare fiind asemănător cu cel în care şi-a ucis şi propria fiică.

„În noaptea de 13/14 februarie 1998, într-o astfel de ocazie, după ce a rememorat conflictele pe care le-a avut de-a lungul timpului cu concubina sa, inculpatul Toma Gheorghe a luat decizia uciderii ei. Astfel, după ce a sugrumat-o până când victima nu a mai dat semne că ar mai fi în viaţă, inculpatul a adus din bucătărie un ciocan de şniţele şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul capului”, au explicat procurorii. Toma a tranşat-o şi pe concubina sa, aruncându-i corpul de pe acelaşi pod de pe care o aruncase şi pe fiica sa.

Expertiza medico-legală psihiatrică efectuată asupra lui Toma a relevat faptul că „are un intelect corespunzător, însă este instabil afectiv, impulsiv, cu toleranţă scăzută la frustrări şi are o personalitate cu trăsături antisociale”.

Alte ştiri pe această temă: 

Violatorul în serie care a terorizat Italia este din Constanţa. Bătea femeile, le viola şi le lega de mâini şi de picioare

Povestea de groază a celei mai odioase femei-criminal. A torturat şi omorât 650 de oameni şi se spăla în sângele lor

Criminal prins de poliţişti: a recunoscut că a omorât în 48 de ore două femei la Alba Iulia şi Botoşani

Cine a fost Omul cu ciocanul, criminalul în serie care a înfricoşat Clujul în anii '70. Victimele, asasinate una după alta

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite