Un român a descoperit că la el acasă locuieşte un ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Pătrăucean, vicoveanul ce s-a trezit cu un ucrainean domiciliat pe adresa sa. FOTO Dănuţ Zuzeac
Vasile Pătrăucean, vicoveanul ce s-a trezit cu un ucrainean domiciliat pe adresa sa. FOTO Dănuţ Zuzeac

Ucrainenii cu dublă cetăţenie au nevoie de domiciliu în România pentru a obţine documente eliberate de statul român, membru UE, în principal permise de conducere. Astfel, un bărbat din Vicovu de Sus, Suceava, s-a trezit că pe adresa lui figurează cu domiciliu un ucraniean de care nu avea ştiinţă. Vasile Pătrăucean a aflat că fost „încărcat“ cu o nouă persoană în casa lui, după ce ucraineanul a vrut să-şi schimbe permisul de conducere.

Un bărbat din oraşul sucevean Vicovu de Sus, aflat la graniţa cu Ucraina, s-a trezit peste noapte că pe adresa lui îşi are domiciliul unui ucrainean. Vasile Pătrăucean a arătat că, la data de 23 august 2016, a primit un plic de la Serviciul Judeţean de eliberare a permiselor de conducere, din care rezulta că un anume Corotia Miroslav este domiciliat la adresa sa – oraşul Vicovu de Sus, strada Carol I, nr. 12, judeţul Suceava.

El a prezentat şi conţinutul acestui plic trimis de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava prin care acesta era înştiinţat că „referitor la cele solicitate de dumneavoastră în lucrarea 5740 din 27.04.2016, privind preschimbarea permisului de conducere ucrainean, editarea şi eliberarea permisului de conducere românesc valabil pentru categoria A1, A, B1, B, C1, C, D1 (?, n.r.), D, BE, CIE, CE, vă facem cunoscut că s-a aprobat cererea dumneavoastră”.

Adresa a fost  trimisă la data de 9 august 2016, este semnată de şeful serviciului mai sus amintit, comisarul şef Florin Chiaptanariu, şeful serviciului sucevean a clarificat lucrurile din start, arătând că actele vizând preschimbarea permiselor de conducere se verifică în conformitate cu legislaţia în vigoare, procedurile care au stat la baza emiterii acestor documente, trebuind să fie verificate anterior de către structurile de evidenţă a persoanelor din zona de rezidenţă a solicitanţilor.

image

     Adresa primită de Vasile Pătrăucean de la Serviciul de permise auto. FOTO Dănuţ Zuzeac 

Vasile Pătrăucean, ştiind că nu îl cunoaşte pe Miroslav, a venit la Suceava, la Serviciul de permise auto, să se lămurească. I s-a confirmat că există o documentaţie pe numele lui Corotia Miroslav care ar fi domiciliat la adresa lui Vasile Pătrăucean. Vicoveanul a mers la Poliţia din Rădăuţi, pentru a clarifica situaţia. Acolo i s-a spus la început că informaţiile solicitate sunt secrete. Pătrăucean a insistat, iar în cele din urmă o lucrătoare de la Poliţia rădăuţeană a acceptat să îi prezinte dosarul în baza căruia Pătrăucean a devenit gazdă lui Coroţia Miroslav.

Spre surprinderea reclamantului, acesta a aflat că cel care l-a făcut „vicovean” cu acte în regulă pe Miroslav este un funcţionar al primăriei din oraşul Vicovu de Sus pe nume Gheorghe Schipor, agent agricol la Primărie.

Funcţionar de la Primăria Vicovu de Sus cercetat penal pentru fals

Vasile Pătrăucean a depus o plângere la Poliţia din Vicovu de Sus, pentru clarificare situaţiei. La data de 11 septembrie 2016, el a plecat la muncă în Germania, lăsând la dispoziţia poliţiştilor din Vicovu de Sus un număr de telefon la care putea fi contactat şi în străinătate.

„La un moment dat, am primit un apel necunoscut pe telefonul mobil. Am acceptat convorbirea şi am vorbit cu o persoană de sex feminin, care mi-a spus că lucrează la Poliţia din Vicovu de Sus. Nu a dat mai multe detalii despre identitatea sa, dar mi-a transmis că pe 1 noiembrie 2016 să mă prezint la Poliţia din Vicov. Am renunţat la locul de muncă din Germania şi la ora stabilită m-am prezentat la poliţiştul Leviţchi de la Vicovu de Sus, care avea în anchetă dosarul meu. El mi-a spus însă că nimeni din Poliţie nu m-a chemat, lansând posibilitatea că telefonul dat să fie de la soţia lui Gheorghe Schipor”, a declarat Vasile Pătrăucean.

Poliţiştii de la Vicovu de Sus au certificat faptul că funcţionarul din primărie are în atribuţie eliberarea de adeverinţe necesare la structurile de evidenţă a populaţiei privind certificarea dreptului de proprietate asupra unui imobil. Cu o astfel de adeverinţă se poate merge la structura de Evidenţă a Populaţiei Rădăuţi, în cazul Vicovului de Sus. Conform legii, o persoană fără locuinţă are posibilitatea să meargă împreună cu proprietarul, care să certifice faptul că este de acord să o ia în spaţiu.

Faţă de Gheorghe Schipor, funcţionarul din Primăria oraşului Vicovu de Sus, s-a început urmărirea penală fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Acesta este responsabil cu eliberarea adeverinţelor de la registrul agricol, care pot fi folosite ca şi acte de proprietate. Până la finalizarea anchetei, Vasile Pătrăucean rămâne pe „cap” cu ucraineanul, deşi nu are habar cine este acesta.

Am încercat să luăm legătura cu Gheorghe Schipor pentru a ne explica cum s-a ajuns în această situaţie, însă a răspuns prima dată la telefon şi a promis că va reveni, după o jumătate de oră, după care nu a mai da vreun semn de viaţă.

Primarul oraşului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor, care nu are nicio legătură cu persoana vizată, a declarat că cel incriminat în actul de cercetare penală este funcţionar public şi ca atare trebuie să îşi asume acest statut şi cu cele rele şi cu cele bune.

Alte ştiri pe această temă:

Sute de ucraineni vor să redobândească cetăţenia română - val de cereri la Suceava: „Vin cu sarsanaua plină la noi”

Peste două milioane de români şi ucraineni pot cere eliberarea permiselor de mic trafic

De ce nu îşi pot folosi ucrainenii maşinile înmatriculate în România?

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite