Un pub din Suceava, în care se susţineau concerte de genul celor de la clubul Colectiv, s-a închis pentru obţinerea avizelor de la ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii de la 31 Motor’s Pub din municipiul Suceava, local în care sunt organizate concerte de muzică rock, a fost închis până când vor primi toate avizele din partea celor de la ISU Suceava.

31 Motor’s Pub, localul aflat în apropierea sediului ISU Suceava, în care adesea sunt organizate concerte de muzică rock, a fost închis până când vor fi obţinute toate avizele din partea pompierilor.

Administratorii pub-ului au anunţat pe pagina de Facebook că: ”Lucrăm deja la un plan care sperăm să fie gata cât de curând posibil. Până atunci, clubul va fi închis. Stati liniştiţi, nu renunţăm! Mulţumim pentru înţelegere şi susţinere!”.

Această decizie a fost luată ca urmare a tragediei ce a avut loc în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti. Cei de la 31 Motor’s Pub au arătat că abia după ce totul va fi în regulă pentru clienţii lor şi pentru formaţiile care vor concerta acolo, vor redeschide localul. Pentru ca totul să fie în ordine, un specialist de la ISU Suceava va superviza toate lucrările ce se vor realiza în interiorul pub-ului.

Toate concertele ce urmau să fie susţinute la 31 Motor’s Pub au fost anulate. De-a lungul timpului în localul sucevean au concertate diverse trupe rock atât româneşti, cât şi din străinătate, precum: Viţa de Vie, GOD, Celelalte Cuvinte, Negură Bunget, Pinholes, The Kryptonite Sparks, Sanctuar, Taine, Melancholy sau Target. 

Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv  

Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui tânăr pe care l-a ocolit moartea: Cei care mergeau în Colectiv nu sunt boschetari care trăiau de pe o zi pe alta

EXCLUSIV Incendiu în Clubul Colectiv. Administratorul firmei care a izolat fonic tavanul clubului: „Le-am oferit varianta ignifugă, dar au ales ce era mai ieftin“

Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“. Asistentă de la Salvare: „Săreau arşi pe mine, urlau“

Mărturiile părinţilor victimelor de la incendiul din club Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mam㻓

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Klaus Iohannis: „Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»“

Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului

Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti. Solistul trupei care concerta în momentul incendiului se zbate între viaţă şi moarte. Tânărul a câştigat Megastar în 2008

    

Incendiu în Club Colectiv. Mărturiile unui prieten al trupei Goodbye to Gravity: „Au făcut concertul cu banii lor. Unul dintre băieţi are mâinile arse“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite