Ultima bătălie a lui Ştefan cel Mare: cum a nimicit „neînfricatul şi neobositul rege moldav“ numeroasa armată polonă în bătălia de la Codrii Cosminului
0În anul 1497, Ştefan cel Mare s-a războit cu regele polon Ioan I Albert. Bătălia dintre cei doi a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 de kilometri la nord de Suceava, bătălie soldată cu victoria răzeşilor moldoveni, care au distrus aproape în totalitate oastea polonă.
Bătălia de la Codrii Cosminului, desfăşurată în luna octombrie a anului 1497, s-a dat între domnitorul moldovean Ştefan cel Mare şi regele polon Ioan I Albert. Lupta dintre cele două aramate s-a dat la circa 100 de kilometri la nord de capitala Suceava, undeva în zona raionului Adâncata, regiunea Cernăuţi din Ucraina. Această bătălie este considerată a fi ultima purtată de voievodul Ştefan cel Mare şi una dintre cele mai mari victorii ale sale.
Pentru a recupera Cetatea Chilia şi Cetatea Albă pierdute în 1484 în favoarea turcilor, Ştefan cel Mare a încheiat o alianţă antiotomană cu Casimir IV Jagiellon, regele Poloniei, ce avea ca scop recucerirea celor două cetăţi. După moartea lui Casimir, în anul 1492, la conducerea ţării ajunge fiul său Ioan Albert. Noul rege al polonilor are o întâlnire cu Ştefan cel Mare, în urma căreia pun la cale un plan de recucerire a Cetăţii Chilia şi a Cetăţii Albe, însă adevăratul scop al lui Ioan Albert era de a pune mâna pe întregul teritoriu al Moldovei.
„Devenit rege al Poloniei în 1492, Ioan Albert a început, de îndată ce împrejurările externe au devenit favorabile, febrile pregătiri diplomatice şi militare în vederea unei expediţii de înlăturare a turcilor de la Chilia şi Cetatea Albă. Dar programul regelui polon prevedea, ca etapă premergătoare acţiunii otomane, instaurarea controlului polon direct asupra Moldovei prin înlăturarea lui Ştefan, care din 1489 revenise la alianţa cu Ungaria, obţinînd din partea lui Matias Corvin cetăţile transilvane Ciceul şi Cetatea de Baltă cu domeniile lor, compensaţie pentru cetăţile pontice pierdute“, arată profesorul Mihai Bărbulescu în lucrarea sa „Istoria României” realizată alături de Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor.
Asediul Sucevei
Deşi existau destule voci care se împotriveau ideilor avute de Ioan Albert, regele polon a dat zvon în ţară că moldovenii s-au aliat cu turcii şi că se îndreaptă spre Polonia cu gândul de a o cuceri.
„Regele a pus deci oameni să răspîndească vestea că turcii şi moldovenii vin cu mare putere asupra Poloniei şi a poruncit întregii şleahte să se ridice în primăvara anului 1497. A dat de ştire şi fratelui său Alexandru să fie gata a-i trimite pe toţi lituanienii. De asemenea, a dat de ştire şi lui Johann Tissen, magistrul Prusiei, care n-a arătat nicio împotrivire şi a început să se pregătească cît se poate de bine. A trimis solie la cneazul Mazoviei, Konrad, scutindu-l pe el însuşi să vină la război după ce i-a luat jurămîntul şi l-a îndatorat să trimită oameni, a primit în oaste mulţi lefegii, atît călări, cît şi pedeştri. Toţi se adunaseră la Liov”, menţionează cronicarul polon Bielski.
În vara anului 1497, regele polon Ioan Albert, însoţit de o armată numeroasă, formată conform unor surse istorice din 80.000 de ostaşi, a intrat în Moldova, obligându-l pe Ştefan cel Mare să se retragă în Cetatea de Scaun a Sucevei. La data de 24 septembrie 1497, polonezii asediază cetatea, însă după patru săptămâni de luptă armata polonă se retrage.
„Între timp, în jurul cercului asediatorilor s-au concentrat pe nesimţite forţele principale ale oştirii române, astfel încît polonii s-au trezit ei înşişi în ipostaza de asediaţi, toate legăturile cu exteriorul fiindu-le interceptate. Eşecul asediului, pierderile în oameni şi cai, nemulţumirea nobililor poloni, care <<au început să murmure, zicînd că regele i-a adus pentru ca să-i piardă>>, boala de friguri a suveranului şi molimele care bîntuiau au constituit tot atîtea premise pentru acceptarea de către Ioan Albert a armistiţiului cu domnul Moldovei, perfectat prin intermediul voievodului Transilvaniei. Armistiţiul s-a încheiat înainte de 16 octombrie, cînd oastea polonă se afla lîngă cetatea Sucevei”, precizează istoricul Nicolae Densuşianu în „Istoria militară a poporului român”.
Măcelul din Codrii Cosmnului
Ştefan cel Mare a pornit pe urma armatei poloneze, cei 22.000 de răzeşi moldoveni hărţuit încontinuu oastea regelui Ioan Albert. Soldaţii poloni au fost practic îndrumaţi spre Codrii Cosminului, unde domnitorul moldovean le-a pregătit o surpriză de proporţii. Copacii au fost tăiaţi doar să nu cadă, iar când polonezii au intrat în pădure, arborii au fost prăvăliţi peste aceştia. Însuşi regele Ioan Albert a scăpat cu greu, reuşind să fugă împreună cu un corp de armată înapoi în ţara sa.
„Cînd oastea polonă fu în mijlocul pădurii, moldovenii prăvăliră asupra ei copaci înţinaţi – asta înseamnă că se ţineau numai într-o margine, restul fusese tăiat-şi-i atacară cu putere. Neavînd unde să fugă, neputîndu-se desfăşura din pricina locului strîmt, leşii fură zdrobiţi, ca odinioară ungurii lui Carol Robert. Regele putu, cu mare greutate, să-şi facă drum pînă la Cernăuţi unde avu loc o nouă luptă; înfrînţi şi de data aceasta, puţini dintre soldaţii lui Ioan Albert îşi mai văzură ţara. O altă oaste polonă, de călăreţi mazuri, era zdrobită, în aceeaşi vreme, de către vornicul Boldur la Lenţeşti. Campania din 1497 se isprăvi deci printr-un adevărat dezastru“, a povestit istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa „Istoria Românilor”.
Victoria obţinută de Ştefan cel Mare a fost una extrem de importantă şi apreciată chiar şi de vestici, italianul Graziani spunând despre domnitorul Moldovei: „biruitorul din Codrii Cosminului a fost moldavul rege, neînfricat şi neobosit”, în timp ce scriitorul francez Blaise de Vigenere îl descrie pe Ştefan cel Mare ca „cel mai viteaz şi mai renumit comandant de oşti din vremea sa, căci a înfăptuit lucruri mari împotriva turcilor, ungurilor şi chiar a polonilor”.
De-a lungul timpului, au existat istorici care au susţinut că domnitorul Ştefan cel Mare s-ar fi inspirat dintr-o cronică bisericească scrisă de polonezul Jan Dlugosz, în care era descrisă bătălia din Codrii Plonini, în organizarea ambuscadei din bătălia de la Codrii Cosminului.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
