Tatăl care şi-a fotografiat băiatul de 3 ani cu un ştreang de gât: „Regret şi jur că n-o să se mai întâmple”

Tatăl care şi-a fotografiat băiatul de 3 ani cu un ştreang de gât: „Regret
şi jur că n-o să se mai întâmple”

FOTO: Adevărul

Vasile Dudman, bărbatul care şi-a terorizat fosta iubită şi copilul de 3 ani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Procurorul care anchetează cauza a considerat, însă, că Duduman poate fi cercetat în stare şi libertate şi l-a plasat sub control judiciar.

Vasile Duduman, bărbatul care şi-a fotografiat propriul copil, de nici trei ani, cu un ştreang de gât doar ca să se răzbune pe fosta sa iubită pentru că l-a părăsit, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Asta s-a întâmplat joi, 26 septembrie, după ce cazul a fost intens dezbătut în presa locală şi naţională.

Vineri, 27 septembrie, procurorul care instrumentează cauza a considerat că bărbatul care şi-a ameninţat cu moartea fosta iubită, mama propriului său copil, a bătut-o de mai multe ori, a încălcat un ordin de protecţie emis de judecători, poate fi cercetat în stare de libertate. Aşa că individul a fost pus sub control judiciar şi s-a întors acasă, la Siret, judeţul Suceava.

Vasile Duduman a acceptat să stea de vorbă cu jurnaliştii de la Monitorul de Suceava şi le-a spus că regretă faptele. „Eu îmi asum ceea ce am făcut, regret şi jur că n-o să se mai întâmple”, a spus bărbatul.

Fosta iubită a lui Dudman, Cristina Georgiana Tcaci, de 20 de ani, a decis să pună capăt relaţiei cu bărbatul de 32 de ani, în urmă cu trei luni. Femeia s-a mutat acasă la părinţii ei cu tot cu băieţelul său. A luat această decizie după ce a fost bătură de mai multe ori.

Bărbatul nu a acceptat situaţia şi a continuat să-i facă viaţa un calvar.

La începutul lunii septembrie, Duduman şi-a fotografiat băieţelul cu un ştreang în jurul gâtului, după care i-a trimis imaginea fostei sale iubite, spunându-i că a omorât copilul. Femeia a fugit repede la Poliţie şi însoţită de oamenii legii s-a dus acasă la Duduman, unde a constatat că micuţul era în viaţă.

„A venit de la muncă din străinătate şi a vrut să-şi vadă copilul. Eu m-am opus, dar Poliţia mi-a spus că el poate să ia copilul prin termeni legali. L-am lăsat să stea cu copilul o oră. Când mi-a trimis poza mi-a spus că l-a omorât. M-am dus la Poliţie şi apoi la el acasă şi, din fericire, copilul era bine”, a declarat Cristina Georgiana Tcaci pentru „Adevărul”.

Femeia s-a adresat Judecătoriei Rădăuţi, solicitând emiterea unui ordin de protecţie, lucru care s-a şi întâmplat.

Decizia judecătorului nu l-a determinat pe Duduman să se liniştească, dimpotrivă. El a încălcat ordinul de restricţie, a continuat să-şi ameninţe fosta iubită, ba chiar a oprit-o pe stradă şi i-a spus că o omoară şi i-a distrus telefonul mobil. O zi mai târziu a intrat în magazinul în care lucrează femeia, a continuat să o agreseze verbal şi a aruncat cu telefonul în ea. Atunci a intervenit un client al magazinului şi l-a scos afară.

Pentru că a făcut deja două plângeri la Poliţie, pentru că obţinut un ordin de restricţie pe care Duduman l-a încălcat, Cristina Georgiana Tcaci se teme pentru viaţa ei şi a copilului său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: