Sute de posturi vacante în spitalele din judeţul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 300 de posturi de medici, asistente, moaşe, dar şi personal auxiliar sunt vacante în spitalele din judeţul Suceava. Aceste date apar într-un raport al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, care au trimis o adresă la Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea acestor posturi.

În total, este nevoie de 26,5 norme de medici, 152 de asistente şi moaşe, 96 de personal auxiliar, constând în infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, şapte de personal cu studii superioare, respectiv biologi, chimişti şi fizicieni, cinci de farmacişti şi o normă de fiziokinetoterapeut.

Cea mai mare unitate de profil, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, are vacante 13 posturi de medici, 46 de asistente şi 24 pentru personal auxiliar, în timp ce Spitalul Municipal Fălticeni are libere două posturi de medici, 20 de asistente şi moaşe şi 15 pentru personal auxiliar. Şi Spitalul din Rădăuţi are deficit de personal, constând în 3 medici, 48 de asistente şi 22 de personal auxiliar.

Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc are vacant un post de medic şi câte şase de asistente şi infirmiere, în timp ce la Spitalul Vatra Dornei necesarul este de doi medici, zece asistente şi opt de personal auxiliar. Deficit de personal este şi la Spitalul Gura Humorului, Spitalul Cronici Siret, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, precum şi la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite