Suceveanul Vasilică Puşcaşu, condamnat la 10 ani de puşcărie pentru jafuri armate în Austria

Suceveanul
Vasilică Puşcaşu, condamnat la 10 ani de puşcărie pentru
jafuri armate în Austria

Vasilică Puşcaşu nu şi-a recunoscut faptele pentru care a primit condamnarea de 10 ani.   Foto: Sandrinio Neagu

Un sucevean care a comis două jafuri armate în Austria, în urma cărora a furat aproape 335.000 de euro, a fost condamnat zilele trecute. Bărbatul va sta la închisoare 10 ani, după cum a stabilit prima instanţă de judecată.

Suceveanul Vasilică Puşcaşu a fost condamnat în cursul acestei săptămâni de instanţele de judecată din Austria la 10 ani de închisoare pentru două jafuri cu mână armată comise în aprilie 2005.

Soluţia în ceea ce-l priveşte nu este încă definitivă. Deşi suceveanul nu a recunoscut nici un moment că ar fi implicat în astfel de acţiuni, procurorii din Wiener Neustadt au adus ca probă o cagulă folosită cu ocazia unuia dintre cele două jafuri armate şi de pe care s-au recoltat probe ADN aparţinând lui Vasilică Puşcaşu.

Până să probeze vinovăţia lui Vasilică Puşcaşu, austriecii au avut nevoie de aproape 7 ani de muncă. Abia în luna ianuarie a acestui an a fost emis un mandat european de arestare pe numele suceveanului, care după tergiversări de aproape două luni, perioadă în care a stat mai mult internat sub pază la Spitalul Judeţean, a reuşit să fie pus în aplicare.

Faptele pentru care a fost condamnat Vasilică Puşcaşu s-au petrecut pe 1 şi 7 aprilie 2005.

Primul jaf armat a avut loc în Klagenfurt, acolo unde suceveanul împreună cu o persoană de sex feminin a intrat în sediul unei bănci, iar după ce i-a ameninţat pe salariaţi cu pistolul pentru a deschide seiful a furat 70.000 de euro şi a fugit.

Al doilea jaf armat s-a consumat pe 7 aprilie 2005, la o bancă din Leobersdorf. Metoda de acţiune a fost similară, iar Vasilică Puşcaşu şi complicea sa au reuşit să plece cu 262.105 euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările