FOTO VIDEO Cea mai mare aberaţie rutieră din România: „Zidul Morţii“, monument al incompetenţei criminale, pilon-capcană în mijlocul drumului

FOTO VIDEO Cea mai mare aberaţie rutieră din România: „Zidul Morţii“, monument al incompetenţei criminale, pilon-capcană în mijlocul drumului

Cea mai mare aberaţie rutieră din România: Zidul Mortii, pilonul-capcană care răsare brusc în mijlocul drumului european 576 (DN17). FOTO: omrau.ro

Cea mai mare aberaţie rutieră din România se găseşte la Suceava, pe DN17 (E576). Chiar în mijlocul drumului, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură, a fost construit un picior de pod. Soluţia tehnică, unică în România, a fost aleasă pentru a se face economie la buget. Autorităţile nu au reuşit însă decât să creeze un nou punct negru pe harta şoselelor ţării. Patru persoane au murit deja în acel loc, supranumit de localnici "Zidul Morţii".

Vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 23.00, pe o ceaţă densă, Gabriel Grosu a murit după ce s-a izbit cu maşina într-un pilon construit pe DN17 (E576). Impactul a fost violent, iar tânărul nu a avut practic nicio şansă de supravieţuire. Poliţiştii au stabilit că tânărul şofer „nu a adaptat viteza la condiţiile de drum”.

În vârstă de 21 de ani, Gabriel a plecat să lucreze în Germania de când a terminat Liceul Tehnologic din Cajvana. A strâns câţiva bani, a început să-şi construiască o casă şi recent îşi cumpărase o maşină. Vineri era ultima zi în care îi erau valabile numerele provizorii de înmatriculare, aşa că a dorit să facă o ultimă plimbare cu maşina, dar drumul i s-a încheiat în piciorul de pod construit în mijlocul DN17.

În acelaşi loc, în data de 17 noiembrie 2012 doi adulţi şi un copil au murit după ce camionul încărcat cu lemne în care se aflau s-a izbit de pilonul şoselei de centură. Cabina camionului a fost practic strivită între zid şi încărcătura de lemne.

De atunci, pilonul a fost poreclit „Zidul Morţii”. Timp de un an de zile, sintagma a rămas pe piciorul de pod pentru a aminti de groaznicul accident, dar a fost recent acoperită cu vopsea de către angajaţii firmei care lucrează la şoseaua de centură. Amintire au rămas acum doar trei plăci de marmură, coroane de flori şi lumânări întotdeanua aprinse.

Zid construit în mijlocul drumului european pentru a face economii la bani

„Este vorba despre o soluţie prost aleasă pentru amenajarea intersecţiei DN17 şi varianta ocolitoare a municipiului Suceava”, recunoaşte prefectul de Suceava, Florin Sinescu. Mai exact, pentru a se evita costurile cu exproprierile pentru realizarea unei intersecţii în formă de trifoi, beneficiarul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), a ales varianta unei intersecţii denivelate, cu sens giratoriu.

Şoseaua de centură traversează DN 17 pe două viaducte unite prin pilonul construit în mijlocul drumului naţional. Conform proiectului, în jurul pilonului ar urma să se circule în sens giratoriu. Accesul între cele două drumuri se va face pe bretele laterale care pornesc din sensul giratoriu.

O astfel de soluţie nu a mai fost însă folosită nicăieri în România. Cei mai mulţi dintre şoferii suceveni consideră ilogică realizarea unui astfel de obstacol şi apariţia restricţiei de viteză şi a virajului brusc pe un drum european.

Fostul rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a criticat varianta aleasă de proiectantul şi beneficiarul lucrării şi a acuzat autorităţile că nu se preocupă de corecta semnalizare a zonei periculoase.

„Soluţia adoptată prin proiect nu răspunde nici unei norme elementare de securitate rutieră. Nu poţi plasa un asemenea pilon pe un drum european, cu bretele de ocolire la 90 de grade. S-a instalat la constructor şi la beneficiar un dezinteres total faţă de respectarea normelor de securitate adecvate unei asemenea aberante soluţii tehnice. Balizele plasate în zona sunt operaţionale doar câteva zile dupa producerea unui accident mortal. Ulterior lămpile sunt fie furate, fie se ard, la care se adaugă viaţa scurta a acumulatorilor, starea acestora nefiind verificată zilnic”, a afirmat Adrian Graur.

Fost comisar şef de poliţie: "Soluţia aleasă de arhitecţi, total inadecvată. Pericolul unor accidente grave nu va dispărea"

Un fost ofiţer de poliţie, specialist în domeniul rutier, vine cu o propunere pentru rezolvarea problemei provocată de soluţia tehnică aleasă de CNADNR, beneficiarul lucrării. Vasile Vargan propune amenajarea unor denivelări, asemănătoare cu cele instalate la unele treceri de pietoni, care să-i determine şoferii să reducă viteza.

"Din punct de vedere al fluidizării şi siguranţei traficului rutier, soluţia aleasă de arhitecţi şi acceptată de constructori, de a pune un pilon de pod în mijlocul şoselei europene, este total inadecvată. Cu actualele presemnalizari pericolul unor accidente grave nu va dispărea. Trebuie amenajate denivelări de la 200 până la 50 de metri de locul respectiv pentru a forţa şoferii să reducă viteza, iar pilonul trebuie să fie foarte bine iluminat pe timp de noapte", a explicat mediatorul Vasile Vargan (foto), fost comisar şef în cadrul IPJ Suceava, specialist în domeniul rutier.

În schimb, prefectul Florin Sinescu spune că din punctul lui de vedere pilonul a fost suficient de bine semnalizat. „Avem încă din 2012 un protocol între IPJ Suceava şi CNADNR pentru semnalizarea zonei. S-au montat indicatoare, semnalizare luminoasă şi parapeţi, conform solicitărilor Poliţiei. Nu semnalizarea a fost de vină pentru producerea accidentului”.

Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia, pe raza căreia se află Zidul Morţii, îl contrazice însă pe Sinescu. „Toţi cei care au aprobat construirea unui zid în mijlocul unui drum european sunt vinovaţi. Au deja patru vieţi pe conştiinţă”, a spus Andriciuc. 

Zidul rămâne în mijlocul drumului

Prefectul Florin Sinescu a precizat că modificarea soluţiei tehnice ar presupune sume foarte mari de bani pentru expropierea terenurilor şi realizarea construcţiilor. Din acest motiv, dacă şoseaua de centură va mai primi finanţare în 2014 lucrările vor continua după actualul proiect. „Ar fi prea costisitor să regândim soluţia tehnică. Acum putem doar să îmbunătăţim situaţia. Am propus deja de anul trecut CNADNR să separăm benzile de mers cu măcar 500 de metri înainte de pilon şi să le deviem treptat pentru a evita virajul brusc. Nu sunt însă bani pentru această lucrare pentru că amenajările s-ar face pe DN17 şi nu pot fi decontate pe proiectul pentru consruirea şoselei de centură”, a explicat Florin Sinescu (foto).

Şoferii vor să blocheze drumul. Protestul, organizat pe Facebook

După accidentul de vineri, mai mulţi şoferi din Suceava au anunţat că vor să blocheze DN17 în zona Zidului Morţii. Până duminică la amiază, pe pagina de Facebook dedicată protestului peste 500 de persoane anunţaseră că vor participa la eveniment. Şoferii sunt hotărâţi să se adune vineri, 10 ianuarie, la ora 20.00, la Zidul Morţii şi timp de o oră să blocheze circulaţia între Suceava şi Gura Humorului. „Câţi oameni trebuie să mai moară pentru a lua atitudine? Vom bloca trecerea în dreptul zidului în semn de respect şi solidaritate pentru cei care au murit până acum. Este singurul zid trântit efectiv în mijlocul unui drum european!”, se arată în invitaţia la protest care circulă pe reţeaua de socializare.

În 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a afirmat în mai multe rânduri că în zonă va fi asigurat iluminat public iar accesul în intersecţie va fi făcut de la o distanţă mai mare faţă de pilonul construit în mijlocul drumului, dar aceste declaraţii nu au fost încă respectate.

Alte ştiri din Suceava:

Fostul rector USV desfiinţează autorităţile în cazul Zidului Morţii: „Dezinteres total faţă de respectarea normelor de securitate”

VIDEO „Zidul morţii” a mai luat un suflet. Un tânăr a murit strivit de pilonul construit în mijlocul drumului

Accident spectaculos în zona Metro. Remorca unui TIR cu lemne s-a răsturnat în mijlocul bulevardului

VIDEO Picioarele de cal găsite în albia râului Siret au fost strânse şi incinerate. Poliţia a făcut dosar penal pentru poluare

FOTO Imagini şocante! Peste 200 de picioare de cal, aruncate pe malul râului Siret

Trei persoane au murit, în noiembrie 2012, după ce camionul în care se aflau s-a izbit în Zidul Morţii. FOTO: Dinu ZARĂ

Imagini din aceeasi galerie
  • Trei persoane au murit, în noiembrie 2012, după ce camionul în care se aflau s-a izbit în Zidul Morţii. FOTO: Dinu ZARĂ
  • Un tânăr de 21 de ani a murit vineri, 3 ianuarie 2014, după ce s-a izbit în Zidul Morţii. FOTO: ISU Suceava
  • Pilonul construit în mijlocul drumului naţional 17 a fost supranumit de localnici  Zidul Morţii. FOTO: Dinu ZARĂ
  • Internauţii au comparat pilonul din mijlocul drumului naţional 17 cu podurile construite peste autostrăzi în alte ţări. FOTO: Facebook
  •  Zidul Morţii, aşa a fost supranumit pilonul construit în mijlocul DN 17, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava. Dinu ZARĂ
  •  Zidul Morţii, aşa a fost supranumit pilonul construit în mijlocul DN 
17, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava.
 Dinu ZARĂ
  •  Zidul Morţii, aşa a fost supranumit pilonul construit în mijlocul DN 
17, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava.
 Dinu ZARĂ
  •  Zidul Morţii, aşa a fost supranumit pilonul construit în mijlocul DN 
17, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava.
 Dinu ZARĂ
  •  Zidul Morţii, aşa a fost supranumit pilonul construit în mijlocul DN 
17, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava.
 Dinu ZARĂ
  • Cea mai mare aberaţie rutieră din România: Zidul Mortii, pilonul-capcană care răsare brusc în mijlocul drumului. FOTO: Codrin Maleş
  • Cea mai mare aberaţie rutieră din România: Zidul Mortii, pilonul-capcană care răsare brusc în mijlocul drumului. FOTO: omrau.ro
  • Cea mai mare aberaţie rutieră din România: Zidul Mortii, pilonul-capcană care răsare brusc în mijlocul drumului. FOTO: omrau.ro
  • Cea mai mare aberaţie rutieră din România: Zidul Mortii, pilonul-capcană care răsare brusc în mijlocul drumului. FOTO: omrau.ro
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările