Suceava: S-a răsturnat cu maşina în pârâu din cauza băuturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sucevean în vârstă de 32 de ani a fost autorul unui accident ca în filme, din urmă căruia un minor aflat în autoturism a avut de suferit leziuni grave.

Ieri la ora 18.20, pe D.C. Demăcuşa pe raza comunei Moldoviţa, Ştefan C., în vârstă de 32 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în albia pârâului Demacuşa, situată la o diferenţă de nivel de patru metri.


„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului, a lui C. F., în vârstă de 8 ani şi M. F. de 9 ani şi vătămarea corporală gravă a lui F. S., de 8 ani, toţi din comuna Moldoviţa, pasageri în autoturism, ultimul fiind diagnosticat cu «comă, fracturi costale, contuzie medio-sternală, observaţie hemopericold», necesitând peste 30 de zile de îngrijiri medicale”, ne-a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.


Situaţia se poate agrava pentru şoferul imprudent dacă în urma verificărilor poliţiştilor se va descoperi că acesta nu deţine permis de conducere italian, aşa cum le-a declarat el oamenilor legii.


„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai spus Gabriel Panţiru.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite