Suceava: Revista presei locale

Suceava: Revista presei locale

Suceava: Revista presei locale

Principalele ştiri prezentate, miercuri, în ziarele locale.

Afaceristul mutilat de cămătari luna trecută, obligat să nu părăsească Rădăuţiul


Benjamin-Samuil Antemie, a fost pus sub învinuire, ieri, de procurori, fiind acuzat de escrocherii de miliarde de lei vechi, în complicitate cu unul dintre cămătarii care au participat la torturarea sa în luna mai. Procurorii rădăuţeni susţin că afaceristul a păcălit numeroase persoane să-şi facă credite la bănci, pe baza unor adeverinţe de salarizare falsificate.


Sursa: Monitorul de Suceava


Bătaie ca pe maidan în curtea Liceului Alimentar


Un elev de clasa a X-a s-a bătut cu doi tineri din Bosanci, veniţi din afara şcolii, totul plecând de la o elevă la Liceul Alimentar. În încăierare au fost implicaţi zece tineri. Incidentul s-a petrecut joi, 28 mai, iar poliţia a primit o sesizare de la una dintre victime, în jurul orei 17.00. La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava s-au înregistrat numeroase acte de violenţă de-a lungul timpului.


Sursa: Monitorul de Suceava


Director demis, numit interimar la acelaşi spital


Ministerul Sănătăţii l-a numit în interimat la conducerea Spitalului Rădăuţi pe directorul pe care tocmai l-a demis. Direcţia de Sănătate Publică l-a propus la Ministerul Sănătăţii tot pe Dorin Robu, deoarece „nimeni nu poate fi învinuit că nu a renegociat la timp indicatorii privind numărul de cazuri internate”, potrivit lui Alexandru Lăzăreanu, directorul DSP.


Sursa: Obiectiv de Suceava


Petru Munteanu rămâne în arest


Judecătorii rădăuţeni au decis că singurul arestat în dosarul cămătatrilor de la Vicov trebuie să fie judecat în stare de arest. Şedinţa de judecată în care s-a discutat legalitatea continuării arestării preventive împotriva lui Petru Munteanu s-a ţinut în secret, în camera de consiliu.


Sursa: Obiectiv de Suceava


Bătrân mort în condiţii suspecte


Poliţiştii şi procurorii criminalişti cercetează circumstanţele în care Ion Dumitraş, un bătrân de 80 de ani din Liteni, a murit luni, 1 iunie. Necropsia efectuată nu a putut da un răspuns clar referitor la cauza morţii.


Sursa: Crai Nou

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: