Suceava: A rămas fără 8.300 de euro pentru că ar fi uitat uşa apartamentului descuiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghina P., de 54 ani, din municipiul Suceava, a spus poliţiştilor că în cursul zilei de ieri hoţii i-au pătruns în locuinţă şi i-au sustras suma de 8.300 euro, bani pe care-i ţinea ascunşi în dulap.

Ieri, în jurul orei 16.30, Gheorghina P., de 54 ani, din municipiul Suceava, a sesizat Poliţia cu privire la furtul unei sume considerabile de bani. Femeia a spus poliţiştilor că în cursul zilei de ieri persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă, de unde i-au sustras suma de 8.300 euro.

În urma cercetării la faţa locului s-a constatat faptul că uşa de acces nu prezintă urme de forţare, însă în interiorul locuinţei sunt urme vizibile de răvăşire, în sensul că dintr-un dulap situat în dormitorul apartamentului au fost scoase toate obiectele de îmbrăcăminte, care au fost  găsite împrăştiate pe pardoseală şi pe pat”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Gheorghina P. susţine că în acel dulap avea ascuns un plic în care se afla suma de 8.300 euro, bani care au dispărut.

Poliţiştii au constatat că şi în celelalte încăperi uşile dulapurilor au fost deschise, însă nu au fost răvăşite, iar reclamanta a spus că nu i-au fost sustrase alte bunuri ori valori. „Din cercetări  nu s-a putut stabili modalitatea de pătrundere în apartament, având în vedere lipsa urmelor de forţare de la nivelul sistemelor de închidere a uşii de acces, uşă despre care partea vătămată a declarat că este posibil să o fi uitat deschisă când a plecat în oraş”, a conchis Gabriel Panţiru.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Citiţi şi: Suceava: Un bătrân a ajuns la spital desfigurat după ce a încasat o bătaie zdravănă de la două femei

Suceava: Poştăriţă jefuită în plină zi de doi indivizi necunoscuţi

Suceava: Lovită cu cuţitul în zona gâtului de către soţ

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite