Suceava: PORTRET/ Cătălina Bodnaru, eleva olimpică la şapte discipline

Suceava: PORTRET/ Cătălina Bodnaru, eleva olimpică  la şapte discipline

Cătălina Bodnaru

Adolescenta de clasa a VIII-a va participa la sfârşitul acestei luni pentru a doua oară la faza naţională a Olimpiadei de Chimie. Cea mai bună elevă la chimie de la Şcoala Generală Nr. 9 „Ion Creangă“ Suceava, Cătălina Bodnaru, s-a calificat recent la faza naţională a olimpiadei la această materie, alături de alţi doi elevi de clasa a VIII-a din Suceava.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am început pregătirea la chimie pentru olimpiadă anul trecut, când m-am calificat la faza naţională, iar anul acesta am continuat-o. La finalul acestei luni voi participa din nou la această competiţie“, ne-a spus Cătălina Bodnaru.

Nota 9 doar la română

Acasă îşi alocă circa două ore pe zi pentru studiu, iar la şcoală face ore suplimentare special pentru olimpiadă.

Cătălina spune că învaţă aproape tot din clasă, când se predau lecţiile, iar acasă aprofundează acolo unde este cazul. „Vreau doar să fiu o elevă bună la toate. Am avut întotdeauna medii peste 9,90. De obicei, la limba română am media 9, în rest toate sunt de 10“, a menţionat chimista Şcolii „Ion Creangă“. 

Profesorii au remarcat că fetei îi place să înveţe şi o îndrumă spre olimpiade şi concursuri din diverse domenii, atât de profil real, cât şi uman. Pe lângă chimie, eleva de clasa a VIII-a s-a evidenţiat şi la discipline ca matematică, engleză, fizică, limba română, religie şi cultură civică.

„Este de apreciat disponibilitatea pe care o are de a participa la cinci obiecte diferite la olimpiadele municipale şi judeţene. Pe lângă acestea, trebuie să se pregătească şi pentru testele naţionale din iunie, pentru că este clasa a VIII-a“, ne-a spus Camelia Cuţui, profesorul îndrumător al Cătălinei. Eleva este ambiţioasă şi încăpăţânată, tocmai de aceea a participat la mai multe olimpiade şi a trecut cu brio peste stresul pe care îl implică aceste testări. Este autocritică şi îşi cunoaşte limitele.

Matematică în engleză

„Trebuie să mai aprofundez studiul la limba română, mai ales pentru testul naţional de la finalul clasei a VIII-a. La matematică nici nu cred că aş mai avea ceva de învăţat“, spune eleva.

Pasul următor este admiterea la Colegiul Naţional „Petru Rareş“, la specializarea matematică-informatică bilingv engleză.

Cătălina spune despre ea că este un copil normal, care învaţă bine. Nu petrece prea mult timp în faţa calculatorului, pentru că nu-i stă în fire. În puţinul timp liber pe care-l are la dispoziţie îi place să iasă cu vecinii de bloc să joace cărţi în parcul din cartier.

Profil
Născută: 27 august 1996, la Suceava.
Studii: Şcoala Nr. 9 „Ion Creangă“ Suceava.
Familie: Are o soră de 17 ani.

Întrebări şi răspunsuri
Ce meserie ţi-ar plăcea să practici?
Mi-ar placea să fiu medic veterinar pentru că iubesc foarte mult animalele, însă nu aş putea să le operez pentru că mi-ar fi prea milă de ele. Am avut timp de zece ani o pisică birmaneză, care a murit anul trecut.
Care e relaţia ta cu familia?
Părinţii mă susţin şi mă ajută. Cu sora mea nu prea mă împăcam până acum doi ani, însă în prezent suntem foarte apropiate.

Ce-i place
Cătălinei îi place să meargă pe role şi să patineze. Adoră şi teatrul. „Avem şi un opţional la şcoală despre teatru pentru clasele a VIII-a“, precizează eleva.

Ce nu-i place
Cătălina e pretenţioasă la mâncare. „Mama îmi face mâncare separat. Nu-mi place carnea şi dintre ciorbe nu o mănânc decât pe cea de cartofi cu sfeclă“, spune fata. Nu suportă culoarea neagră.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: