Suceava: Laur Hreniuc Adolescentul cu degete de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pianistul a câştigat 70 de diplome la concursuri din toată lumea. Îi place Chopin şi nu vrea să plece din ţară, deşi a avut propuneri de la Conservatorul din Salzburg

Laur Ştefan Hreniuc a reuşit performanţa ca, până la vârsta de 15 ani, să câştige 70 de diplome la concursuri naţionale şi internaţionale. Dintre acestea, mai mult de jumătate sunt premii întâi, iar tânărul spune că intenţionează să nu rateze nicio competiţie. Pasiunea pentru muzică a ieşit la iveală încă de la vârsta de trei ani, când se juca cu maşinuţele pe clapele pianului.

„Îmi plăcea cum sar de câte ori le atingeam”, îşi aminteşte amuzat Laur. Bunica, profesoară de pian, nu numai că i-a ghidat primii paşi în domeniu, ci continuă şi acum să-l pregătească. Dacă la patru ani studia, sub îndrumarea acesteia, cât îl ţineau puterile, acum alege împreună cu pianiştii din familie repertoriul cu care se prezintă la concursuri şi exersează şi câte patru ore pe zi, „până iese totul bine”.

„De mic mă atrăgea muzica clasică. Ascultam programul Mezzo ore în şir”, povesteşte Laur. A susţinut primul concert cu public la vârsta de cinci ani, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, unde este acum elev în clasa a IX-a. La opt ani, Laur Hreniuc a reuşit performanţa de a obţine trei premii întâi şi un loc secund la concursurile de interpretare „W. A. Mozart” de la Târgovişte, „Carl Czerny” din Piatra Neamţ, „Miniatura romantică” de la Galaţi şi la un concurs de interpretare instrumentală desfăşurat la Sighetul Marmaţiei. Acum, dosarul cu diplome al copilului-minune a devenit neîncăpător pentru distincţiile pe care le-a acumulat în decurs de şapte ani.

Copilul de suflet al sopranei Mariana Nicolesco

În 2007, Laur Hreniuc a cântat în deschiderea Festivalului Internaţional de Canto „Hariclea Darclee“, la invitaţia sopranei Mariana Nicolesco. Talentul băiatului s-a făcut remarcat şi la Palermo, la concertul „Mariana Nicolesco şi prietenii”, unde a fost acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonicii din localitatea siciliană. A fost singurul elev al Colegiului Pro pe care celebra soprană l-a ales să participe.

„Când am fost la interviu pentru centrul de excelenţă, în 2003, doamna Nicolesco m-a întrebat ce animale am acasă. I-am spus că am un canar şi, atunci, m-a poreclit »Lauro Canarelo»”, îşi aminteşte, râzând, Laur. A studiat timp de patru ani la colegiu, sub îndrumarea sopranei, dintre care doi ani cu bursă. Ultima distincţie a obţinut-o la începutul acestei luni, la concursul internaţional „Lira de Aur”.

„Are calităţi pe care nu orice pianist le posedă la vârsta lui. Când eşti bun, ajungi undeva, indiferent în ce ţară te afli. Acum e nevoie de multă muncă, pentru a se menţine la acest nivel înalt”, spune Laura Hreniuc mama băiatului şi profesoară de pian la Colegiul „Ciprian Porumbescu”.

Întrebări şi răspunsuri
Care este visul tău?

L. H.: Vreau să ajung mare pianist, să-mi fac o carieră muzicală pe marile scene ale lumii. Cred că, dacă ar dispărea toate pianele de pe lume, aş confecţiona eu unul, cu mâinile mele, şi aş cânta la el.

Unde vrei să studiezi când termini liceul?
L. H.: La Conservatorul din Bucureşti. În 2007 mi s-a propus să merg să studiez la Conservatorul din Salzburg, dar am refuzat. Sunt naţionalist, dar mă gândesc că, în cazul în care obţin o bursă, poate voi merge să studiez în străinătate după ce termin liceul.

Profil

Născut: 1 iunie 1993, Chişinău
Educaţie: Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, clasa a IX-a
Experienţă: cântă la pian de la vârsta de patru ani
Familie: mama şi bunica sunt profesoare de pian

ce-i place
Iubeşte pianul, dar îi place să facă şi sport. „Joc fotbal, baschet, tenis de câmp şi, câteodată, şah cu bunicul. Îmi plac jocurile pe calculator şi pieptul de pui la grătar, cu cartofi natur şi salată de varză”, spune adolescentul.

ce nu-i place
„Nu prea îmi place să fac curăţenie prin casă şi detesc oamenii care vorbesc mult”, completează Laur.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite