Suceava: Grădinarii oraşului câştigă sub 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salarii de mizerie pentru angajaţii Serviciului Domeniul Public din Primăria Suceava, după reducerile de 25%.

Oamenii au avut luna aceasta surpriza ca pe fluturaşii de salariu să vadă sume cuprinse între 420-440 de lei, adică puţin peste 100 de euro. 70% dintre aceştia sunt muncitori necalificaţi şi salariile lor pe lunile trecute oricum nu erau mari.

„Sunt bucuros că am încă un serviciu“

Oamenii sunt îngrijoraţi şi spun că nu ştiu cum îşi vor plăti datoriile şi cum se vor întreţine. „Sunt bani puţini pentru vremurile astea. Am doi copii, de 12, şi 16 ani, şi muncesc numai pentru ei. Ca să economisesc, vin în fiecare zi cu bicicleta până în Iţcani, şi de aici cu autobuzul până în oraş. Şi soţia lucrează şi tot ne descurcăm greu cu banii. Sunt bucuros că am încă un serviciu. Nu este o muncă uşoară, fie ploaie, fie soare, noi trebuie să muncim“, ne-a mărturisit Dorel Bejinariu (40 de ani) angajat la Domeniul Public al Primăriei. Şeful regiei este conştient că oamenii nu sunt mulţumiţi de aceste scăderi de salarii, dar spune că unde-i lege nu-i tocmeală.

„La domeniul public lucrează 186 de angajaţi, dintre care aproximativ 30 primesc salarii cuprinse între 420 şi 440 de lei pe lună. Peste 70% dintre ei sunt muncitori necalificaţi şi sunt plătiţi în funcţie de vechimea în muncă“, a precizat Marian Andronache, şeful Domeniului Public.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite