Suceava: Îi vrea după gratii pe cei care l-au schilodit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Rusu vrea ca tinerii care l-au lăsat într-o baltă de sânge să plătească
Silviu Rusu vrea ca tinerii care l-au lăsat într-o baltă de sânge să plătească

Conform articolului 182 din Codul Penal, acuzaţiile împotriva tinerilor care l-au bătut sunt de vătămare corporală gravă, iar dosarul trebuia să intre în instanţă de câteva luni.

Şi-a pierdut locul de muncă şi îşi petrece timpul prin spitale. Silviu Rusu (23 de ani) aşteaptă de mai bine de un an să i se facă dreptate, după ce în septembrie 2009 a fost bătut de cinci tineri în satul bunicilor săi, Pleşeşti.

Îşi aminteşte în fiecare zi clipele de groază din 2009

„Mă duceam la praznicul bunicului meu, când pe drum au venit două maşini şi un scuter. Nişte băieţi mi-au pus o husă neagră pe cap, m-au bătut cu bâte şi sticle apoi au fugit. Am fost internat în spital la Fălticeni, apoi la Suceava, însă medicii nu s-au încumetat să mă opereze şi m-au trimis la Iaşi. Am rămas cu un picior mai scurt cu cinci centimetri“, mărturiseşte tânărul.

Nouă luni nu a putut merge şi şi-a văzut spulberat şi cel mai mare vis. „De meserie am fost electrician, dar am vrut să mă înrolez în armată, să urmez o carieră militară. Îmi făcusem fişa medicală la Spitalul Militar şi eram în regulă“, povesteşte Silviu. Acum abia poate merge, ajutat de mama lui. Are o tijă de jumătate de metru în piciorul stâng, din şold până la genunchi.

E supărat că dosarul său nu a ajuns încă la instanţă. Contactat de reporterii „Adevărul de Seară“, procurorul şef din Fălticeni, Ovidiu Ficioru, a căutat dosarul, s-a uitat peste el şi a spus că este finalizat.

Dosarul este gata,dar e ţinut pe loc

„A durat atât de mult deoarece este un dosar gros, numărul de făptuitori este mare, avem cinci, iar unele declaraţii sunt contradictorii. Văd că rechizitoriul este întocmit, iar zilele acestea vă garantez că ajunge în instanţă“, a declarat Ovidiu Ficioru, procuror şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Fălticeni. Silviu Rusu îşi aminteşte că agresorii s-au prezentat pentru declaraţii la Poliţia Pleşeşti cu sticle de bere în mână şi spune ca doi dintre ei şi-au cerut scuze.

Atacatorii sunt din Buneşti, iar patru sunt minori. „Vinovatul moral al nenorocirii este o fată. Silviu Rusu s-a împrietenit cu ea, iar băieţii din satul vecin s-au simţit ameninţaţi că le fură fetele“, a declarat Dumitru Ofstanciuc, poliţist din Pleşeşti. Cei cinci atacatori riscă închisoare de la trei luni la doi ani.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite