Suceava: 80 de kg de suplimente alimentare scoase de pe piaţă de Protecţiea Consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi operatori economici au fost verificaţi de comisarii Protecţiei Consumatorilor pentru a depista suplimente alimentare neconfome cu legea.

26 de operatori economici primit controlul comisarilor de la Protecţia Consumatorilor pentru suplimentele alimentare. Oamenii legi au constata abateri de la prevederile legale la 21 dintre aceştia.

Comisarii au verificat aproximativ 1.100 kilograme de suplimente alimentare, din care 80 kilograme nu se încadrau în prevederile actelor normative în vigoare. Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 amenzi contravenţionale, însumând 29.100 lei şi 12 avertismente.

Cele mai grave abateri au fost aoclo unde operatorii economici au înscris pe ambalaje sau în fişele de prezentare din cutii a unor menţiuni care atribuie proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli sau care fac referiri la asemenea proprietăţi.

„Etichetarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare nu trebuie să atribuie alimentelor şi, implicit suplimentelor alimentare, proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli sau să facă referire la asemenea proprietăţi. În temeiul Regulamentului (CE) 1924/2006 menţiunile de sănătate formulate pentru alimente sunt interzise, cu excepţia cazurilor în care ele sunt autorizate de Comisia Europeana în conformitate cu regulamentul respectiv şi incluse într-o listă cu menţiuni permise”, ne-a declarat Elena Oanea, şefa Comisariatului Regional din Suceava.

Sfaturi pentru consumatori din partea comisarilor


Acordaţi o atenţie deosebită la cumpărarea suplimentelor alimentare şi informaţi-vă, inainte de achiziţionarea lor, despre efectele asupra organismului.


Suplimentele alimentare se comercializează numai sub formă preambalată; refuzaţi produsele care nu sunt comercializate în ambalajul original.


Refuzaţi produsele care sunt prezentate într-un ambalaj necorespunzător şi care nu asigură integritatea produsului.


Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare.


Refuzaţi produsele care prezintă data durabilităţii minimale modificată sau depaşită.


La cumpărarea suplimentelor alimentare, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea sau siguranţa unui produs.


Nu cumpăraţi suplimente alimentare din locuri neautorizate.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite