Strigăt sfâşietor al tatălui unui bebeluş ucis de o bacterie luată la spital: „Daţi-mi copilul înapoi, daţi-mi copilul viu!“

Strigăt sfâşietor al tatălui unui bebeluş ucis de o bacterie luată la spital: „Daţi-mi copilul înapoi, daţi-mi copilul viu!“

Bebeluşul familiei Haidamac a murit la 27 de ore de la naştere, după ce s-a infectat cu bacteria Pseudomonas spp la Spitalul Judeţean Suceava. FOTO: Dinu ZARĂ

Bebeluşul familiei Haidamac a murit la 27 de ore de la naştere, în Spitalul Judeţean Suceava, din cauza unei infecţii cu bacteria Pseudomonas spp. Iniţial, medicii au acuzat mama că şi-ar fi infectat copilul, fiind purtător al bacteriei. Analizele au arătat însă că bebeluşul a fost infectat în spital. Familia Haidamac a depus o plângere la Colegiul Medicilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Domnule Brădăţan, onorat spital, îmi vreau copilul viu, daţi-mi copilul înapoi, daţi-mi copilul viu!”, acesta este strigătul disperat al lui Tudor Haidamac, un bărbat de 40 de ani din oraşul Liteni, judeţul Suceava, care de trei luni de zile trece printr-o adevărată dramă.

Soţia lui, Elena (39 ani), a reuşit anul trecut să rămână însărcinată după ani de încercări. Sarcina a fost urmărită de un medic şi cei doi s-au pregătit pentru apariţia primului lor copil. I-au cumpărăt hăinuţe, pătuţ şi i-au ales şi numele: Vasile Emilian.

Femeia a născut în data de 27 februarie 2016, în maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Atunci a început calvarul. Nu a fost lăsat să-şi vadă niciodată copilul, iar după două zile a fost anunţată că bebeluşul a murit.

La autopsie s-a constatat că bebeluşul a fost ucis de o bronhopneumonie congenitală provocată de o infecţie cu bacteria Pseudomonas aeruginosa. Medicii le-au spus că bebeluşul ar fi contactat infecţia cu Pseudomonas de la mamă.

După ce au aflat din presă despre un al doilea copil născut la Spitalul Judeţean Suceava care a fost ucis tot de o infecţie cu pseudomonas, soţii Haidamac au decis să afle adevărul.

Bacteria ucigaşă, depistată în 60% dintre probele prelevate din Spital

Analizele realizate de DSP au concluzionat că mama nu este purtător al acestei bacterii. În schimb, bacteria a fost descoperită în 60% dintre probele recoltate de la Spitalul Judeţean Suceava.

După ce au aflat rezultatele analizelor, soţii Haidamac au făcut o sesizare la Colegiul Medicilor şi se gândesc să formuleze şi o plângere penală faţă de cadrele medicale de la Spitalul Judeţean.

La mijlocul lunii aprilie, managerul spitalului, Vasile Râmbu, şi directorul medical Tiberius Brădăţan au afirmat că Spitalul Judeţean Suceava nu a mai folosit din anul 2013 substanţe livrate de Hexi Pharma.

Declaraţiile celor doi s-au dovedit a fi false, asta pentru că pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice există zeci de contracte încheiate de Spitalul Judeţean Suceava cu firma Hexi Pahrma chiar în acest an. Ultima achiziţie a avut loc la data de 22 martie 2016, atunci când Spitalul Judeţean Suceava a cumpărat 47 de flacoane de Hexio-Sept AF (Thor), dezinfectant despre care ulterior s-a aflat că a fost diluat de producător.

Analizele au demonstrat că mama nu era purtătoare a bacteriei Pseudomonas:

Alte ştiri din Suceava:

Un fost primar a fost arestat preventiv după ce a îmbătat şi violat o minoră de 15 ani dintr-un centru de plasament

Lecţie despre cum se poate bate joc de banii europeni: Univeristatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a lăsat de izbelişte trei centre de informare turistică

Gigi „Shumacher“ de Suceava, individul care a spulberat un pieton pe zebră, s-a apucat de furat după ce a fost lăsat liber

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările