Străinii şi-au investit mărunţişul la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci companii din Italia au reuşit „performanţa“ de a investi doar 1.800 de lei, iar altele din Statele Unite, Germania şi Spania câte 400 de lei.

23 de noi firme, înfiinţate anul acesta de cetăţeni străini au investit în judeţ 382.200 de lei, o cifră de 215 ori mai mică faţă de suma investită în aceeaşi perioadă a anului 2009.

Dintre acestea, şase sunt austriece şi au investit 377.600 de lei, adică cea mai mare parte din bani. Restul,  firme din Italia, Statele Unite, Spania şi Germania au adus în oraş, în total, 4.600 de lei, „investiţie“ nesemnificativă la nivelul judeţului.
Mai exact, cinci firme din Italia au reuşit „performanţa“ de a aduce, în total, 1.800 de lei, iar restul câte 400 de lei pentru fiecare afacere deschisă.

2009, de 215 ori mai bun

Companiile înfiinţate anul trecut la Suceava au fost mult mai generoase cu economia judeţului. „Valoarea totală a capitalului investit în Suceava de firme străine în primul semestru al anului 2010 a fost de 382.200 de lei, faţă de 82.462.350 de lei în aceeaşi perioadă din 2009“, ne-a declarat Monica Tataru, purtător de cuvânt al Prefecturii Suceava.

Anul trecut, banii veneau de la 44 de firme. Ca şi anul acesta, s-au remarcat austriecii. Trei companii au „vărsat“ la Suceava nu mai puţin de 26.759.910 lei, urmaţi la o distanţă considerabilă de patru companii franceze, care au adus 55.920 de lei.
La polul opus, 13 firme italiene au investit, în total, 8.000 de lei şi una din Polonia, care a pornit cu „fabulosul“ capital de 820 de lei.

Lemnul, principala atracţie

„Investiţii importante în Suceava s-au făcut în domeniul exploatării şi valorificării masei lemnoase, respectiv de firmele Egger şi Schweighofer, două investiţii Greenfield de peste 300 de milioane de euro fiecare“, a mai spus Monica Tataru. Autorităţile sucevene consideră însă că multe alte domenii de activitate ar putea aduce profit străinilor dispuşi să investească în judeţ.

„Există posibilităţi multiple de dezvoltare a unor afaceri în domeniul procesării fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor medicinale, având în vedere cererea foarte mare care vine din Olanda, Franţa, Belgia, Germania, Austria şi Spania“, a spus Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite