Spitalul a cărui construire a durat dublu faţă de Casa Poporului. După 30 de ani, încă nu-i funcţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul spital din Fălticeni FOTO: radiotop.ro
Noul spital din Fălticeni FOTO: radiotop.ro

Construcţia Spitalului de la Fălticeni, judeţul Suceava, a început în 1991 şi a fost finalizată după 30 de ani. Casa Poporului a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume a fost construită în 17 ani. Proiectantul spitalului s-a pensionat înainte de a-şi vedea proiectul din tinereţe finalizat.

Noul spital al municipiului Fălticeni, din judeţul Suceava, este gata după 30 de ani de la demararea lucrărilor, dar stă în continuare închis. 

Primarul Cătălin Coman a anunţat că a fost făcută recepţia finală a unităţii medicale şi a început procedura de obţinere a autorizaţiilor de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia de Protecţie a Medicului şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Documentaţiile sunt complete. Ne aşteptăm să obţinem autorizaţiile în cel mai scurt timp cu putinţă”, a declarat Cătălin Coman. 

De această dată, primarul a refuzat să spună data la care unitatea va deveni funcţională şi asta pentru că termenele anunţate anterior nu au fost respectate. 

În prezent, secţiile spitalului Fălticeni funcţionează în şase clădiri diferite, împrăştiate în tot oraşul, ceea ce constituie un disconfort major pentru pacienţi. Majoritatea bolnavilor internaţi devin navetişti. Când trebuie să îşi facă analize medicale, sunt urcaţi în ambulanţă şi transportaţi la laborator.

Din păcate, nu toate secţiile unităţii medicale vor fi mutate în clădirea noului spital, după obţinerea autorizaţiilor de funcţionale. Excepţie de la regulă vor face Secţiile de Boli Infecţiose şi TBC respectiv Îngrijiri Paliative, care au nevoie de circute separate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Construcţia noului spital a depăşit-o pe cea a Casei Poporului

Construcţia Spitalului de la Fălticeni a început în anul 1991. Deşi investiţia era necesară, lucrările au fost sistate până în 2007, când administraţia locală a scos din nou la licitaţie partea de proiectare. Lucrările au fost reluate prin 2010-2011 şi accelerate începând cu 2014. Banii au venit cu ţârâita de la Ministerul Sănătăţii, ceea ce a îngreunat execuţia. O altă piedică în calea implementării proiectului au constituit numeroasele modificări legislative pentru autorizare. 

După incendiul de la Colectiv, proiectanţii au fost să intervină din nou asupra schiţelor şi să prevadă o scară exterioară de evacuare în caz de incendiu pentru că altfel spitalul risca să nu primească autorizaţia de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Una peste alta lucrările au fost finalizate după trei decenii de la demararea investiţiei. Asta înseamnă că perioada de construire a unităţii medicale cu doar 250 de paturi a depăşit-o pe cea a Casei Poporului care este de doar 17 ani (1980-1997). Totuşi, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume. Pe de altă parte, proiectantul edificiului care a contribuit la clădirea spitalicească în 2011 a ieşit la pensie fără să vadă spitalul funcţional. 

Investiţia a costat aproape 100 de milioane de lei

Chiar dacă a trecut o perioadă nepermis de lungă de timp până la finalizarea lucrărilor, sucevenii din zona Fălticeni aşteaptă cu nerăbdare deschiderea spitalului, pentru a beneficia de servicii medicale moderne. Unitatea spitalicească are 20 de paturi la Terapie Intensivă, cu posibilitatea de extindere până la 50. Apoi, are săli de operaţie dotate cu aparatură medicală de ultimă generaţie. 

Saloanele au grupuri sanitate individuale, sisteme de ventilaţie, mobilier modern. Clădirea este dotată cu sisteme actualizate de alarmare şi stingere a incendiilor. Unitatea medicală care se află la o distanţă de 20 de km de municipiul Suceava deserveşte o populaţie de 150.000 de locuitori. 

Este vorba despre oamenii care locuiesc în Fălticeni şi cei din comunele limitrofe. Investiţia, însemnând clădire, montaj, instalaţii sanitare, dotare cu mobilier nou şi aparatură medicală, a costat, după spusele primarului Cătălin Coman 95 de milioane de lei.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ, declarat ,,Eroul Anului 2020” în Belgia

Ucis înaintea nunţii de patronul unei pensiuni. Sentinţă şi daune acordate familiei şi logodnicei

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite