Soluţia găsită de un spital din România pentru a nu-i mai ţine pe holuri cu orele pe pacienţii care nu sunt urgenţe

Soluţia
găsită de un spital din România pentru a nu-i mai ţine pe holuri
cu orele pe pacienţii care nu sunt urgenţe

UPU Suceava. FOTO: Oana Şlemco

Spitalul judeţean Suceava a înfiinţat un compartiment de consultanţii rapide pentru bolnavii cu coduri de triaj albastru şi alb, care potrivit unui regulament al Ministerului Sănătăţii pot să aştepte şi 120 de minute respectiv 240 de minute până la primul contact cu un medic urgentist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Urgentiştii de la Spitalul judeţean Suceava au consultat peste 9.000 de pacienţi în luna august. Majoritatea cazurilor nu erau urgenţe, însă chiar şi aşa toţi bolnavii au beneficiat de servicii medicale. În mod normal, pacienţii care nu sunt grav-bolnavi primesc coduri de triaj albastru şi respectiv alb, ceea ce înseamnă că pot fi lăsaţi să aştepte şi patru ore până la primul consult medical.

Ei bine, rar se întâmplă ca aceşti pacienţi să rămână uitaţi pe holuri la Suceava. Şi asta pentru că spitalul a implementat un sistem de consultaţii rapide, care-i avantajează pe bolnavi. Concret, în zilele foarte aglomerate, când sunt câte 3-4 medici urgentişti pe tură, unul dintre ei se ocupă doar de cazurile care nu sunt grave. Spitalul a alocat şi un spaţiu la UPU pentru aceste consultaţii. Sistemul este funcţional din luna martie şi de la o lună la alta timpii de aşteptare s-au îmbunătăţit. Aşa se face că în prezent timpul mediu de aşteptare în cazurile non-urgente nu depăşeşte 40 de minute.

La UPU Suceava sunt angajaţi 12 urgentişti, 7 pediatri, 2 radiologi şi 5 stomatologi. Spitalul a încercat să angajeze şi medici de familie, însă niciunul nu s-a prezentat la concurs.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: