Sechestru pe averea ascunsă a fostului şef de la Permise şi Înmatriculări Auto Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii suceveni au pus sechestru pe întrega avere a fostului comisar-şef de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, Radu Obreja. Procedura vizează inclusiv bunurile trecute pe alte persoane din anturajul lui Radu Obreja.

Magistraţii suceveni au decis să pună sechestru pe averile celor 13 inculpaţi din dosarul „şpagă la permise Suceava”. 

Este vorba despre bunurile care figurau pe numele lor precum şi despre bunurile trecute pe numele altor persoane puse să albească banii obţinuţi ilegal de la candidaţii dispuşi să cumpere permisul de conducere. 

De departe cel mai bogat dintre inculpaţi este Radu Obreja, fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, cel care ar fi condus reţeaua de fraudare a examenelor, după spusele procurorilor DNA. 

Cele mai multe bunuri ale comisarului erau trecute pe numele altor persoane pe care anchetatorii le-au şi identificat.

Aşadar, iată care sunt bunurile comisarului Obreja pe care anchetatorii au pus sechestru:

- un autoturism marca Audi, model A4, an de fabricaţie 2018;

- un autoturism marca VW model Arteon, an de fabricaţie 2020;

-17 spaţii situate în cadrul Policlinicii Areni din municipiul Suceava, strada Ştefan cel Mare, nr. 78, toate achiziţionate în octombrie 2018;  

- un teren în suprafaţă de 1.000 mp pe care este edificată o construcţie de 74 mp, în sat Iesle, comuna Mălini, achiziţionat în decembrie 2018;  

-un teren cu suprafaţa de 50 mp, împreună cu o construcţie de 50 mp, în localitatea Sf. Ilie, zona Cartodrom, achiziţionat în iunie 2020; un apartament situat pe strada Tipografiei, în municipiul Suceava, achiziţionat în iulie 2020;  

-un spaţiu comercial situat pe strada Tipografiei, în municipiul Suceava, achiziţionat în iulie 2020;

-un apartament în municipiul Suceava, strada Ştefan cel Mare, achiziţionat în octombrie 2018;

-două terenuri, unul cu suprafaţa de 3.800 mp şi altul de 2.200 mp, în sat Tişăuţi, comuna Ipoteşti, achiziţionate în septembrie 2019;

-un teren în suprafaţă de 430 mp, în sat Şcheia, achiziţionat în decembrie 2019;

   -o casă de locuit în suprafaţă de 169 mp, în sat Şcheia, achiziţionată în decembrie 2019;

-un autoturism VW Golf AU, achiziţionat în noiembrie 2019.

La toate aceste bunuri se mai adaugă şi sumele de bani ridicate la percheziţii din casa lui Radu Obreja precum şi din locuinţa  prietenului său Radu Obreja. 

Vă amintim că procurorii DNA Suceava au destructurat o reţea specializată în fraudarea examenelor pentru obţinerea permiselor de conducere contra unor sume de bani cuprinse între 200 şi 6.000 de euro. Cei implicaţi fraudau atât proba practică a examenului, cât şi proba teoretică.

Pentru a frauda proba teoretică, candidaţii erau echipaţi cu aparatură de spionaj: microfoane şi camere video.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Surse: Marcel Boloş, ultima variantă a PNL pentru Finanţe. Ce ar însemna nominalizarea sa şi ce nume-supriză ar putea să vină la Interne

Lucruri mai puţin ştiute despre Răscoala de la 1907. Cum a arătat revolta antisemită a orăşenilor

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite