Scriitorii români care au luptat în Primul Război Mondial. Cum au supraveţuit George Topârceanu şi Octavian Goga măcelului de la Turtucaia

Scriitorii români care au luptat în Primul Război
Mondial. Cum au supraveţuit George Topârceanu şi Octavian Goga măcelului de la
Turtucaia

Poetul George Topârceanu a fost luat prizonier de bulgari în urma înfrângerii suferite de români la Turtucaia

George Topârceanu, Octavian Goga şi Camil Petrescu sunt cei mai cunoscuţi scriitori care au participat activ la luptele din Primul Război Mondial. Poetul George Topârceanu a fost luat prizonier de bulgari, în timp ce Camil Petrescu şi-a pierdut auzul la o ureche în urma experienţei de pe front.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul Război Mondial a avut o influenţă majoră asupra literaturii române interbelice. În anul 1916, odată cu intrarea României în război, mai mulţi tineri scriitori au fost recrutaţi pentru a apăra interesele patriei. Dacă unii dintre ei au scăpat teferi din război, o parte dintre scriitorii români, fie ei soldaţi sau ofiţeri, s-au întors acasă cu tot felul de răni sau au rămas traumatizaţi de ceea ce văzuseră pe front. Aceste traume le-au afectat într-un fel sau altul modul de a scrie, lucru sesizat în operele lor literare.

George Topârceanu (1886-1937) este cunoscut pentru baladele sale ce sunt învăţate de copii în clasele primare şi mai puţin pentru literatura de război inspirată din ceea ce a trăit pe front. La sfârşitul lunii august 1916, când România a intrat în război, poetul se afla la studii la Iaşi. El a fost încorporat şi pus să lupte pe frontul de sud din Dobrogea. În urma înfrângerii suferite la Turtucaia, la sud de Dunăre în Bulgaria, George Topârceanu a fost luat prizonier şi ţinut închis timp de doi ani. Pe baza celor trăite în timpul războiului, scriitorul a publicat: ”Amintiri din luptele de la Turtucaia”, ”În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare” şi ”Pirin – Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate”.  

“Toate însemnările câte le făcusem zi cu zi pe hârtie mi s-au pierdut. Multe amănunte s-au şters din amintirea mea, unele mi-au rămas prea confuze şi poate că le-am uitat ordinea în care sau petrecut, dar multe mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet, vii şi clare, parcă le-aş fi trăit ieri. Mai târziu, oamenii de specialitate vor face desigur o expunere tehnică şi generală a luptelor de la Turtucaia.

Eu n-am vrut să dau decât o serie de icoane, schiţate în fugă, o povestire sumară şi obiectivă a celor ce s-au petrecut numai în jurul meu şi la care am luat parte. Dar povestirea acelor întâmplări crâncene a adus, fireşte, multă durere inimii tale de român, cititorule. D-apoi mie! Poate că ar fi fost mai bine să le lăsăm, şi eu şi ceilalţi supravieţuitori, în întunericul uitării grabnice cu care am fost obişnuiţi să trecem întotdeauna peste lumina prea brutală a realităţii.

Dar amintirea vie şi caustică a unei nenorociri nu trebuie lăsată uitării. Ea arde şi oţeleşte sufletul unui bărbat. Iar eu n-am scris broşură pentru copiii de şcoală. Mă vei întreba, poate, care a fost pricina înfrângerii noastre de la Turtucaia? Deşi sunt un profan în ale milităriei, totuşi, în credinţa că mărturiile viitoare nu-mi vor aduce dezminţire, îţi răspund hotărât: Atât numărul şi calitatea trupelor aflătoare acolo la începutul luptei – în mare parte miliţieni, dispensaţi revizuiţi etc., regimente recrutate din Dobrogea sau Cadrilater, pline de turci şi de bulgari – cât şi faptul că întăriturile nu erau încă terminate, probează că noi nu ne-am aşteptat la un atac repede şi violent al bulgarilor în acest punct.

În al doilea rând, trebuie să punem lipsa de… pregătire sufletească a ţăranilor, neobişnuinţa trupelor şi a ofiţerilor cu focul – mai ales cu artileria modernă a inamicului. Mi-aş îngădui încă o reflecţie timidă”, aşa încearcă să explice George Topârceanu înfrângerea suferită de români la Turtucaia.

Octavian Goga (1881 – 1938), în momentul intrării României în război, avea un nume în publicistica românească. În plus, din cauza activităţii sale politice din România, poetul a fost condamnat la moarte de austro – ungari pentru înaltă trădare. Octavian Goga s-a înrolat în armata română şi a luptat pe frontul din Dobrogea, reuşit să supraveţuiască bătăliei de la Turtucaia. După război el a fost nevoie să fugă în Franţa, însă s-a reîntors în România la începutul anului 1919. După revenirea în ţară, la sfârşitul anului 1937, Octavian Goga a devenit prim-ministru al României, funcţie pe care a deţinut-o până la 11 februarie 1938.


Camil Petrescu (1894 – 1957) a fost trimis pe front la 16 august 1916, participând la luptele care s-au desfăşurat în Transilvania, iar în noiembrie 1916 a fost rănit. După ce şi-a revenit el a fost retrimis să lupte în prima linie, de această dată pe frontul din Moldova. La 26 iulie 1917, Camil Petrescu a fost din nou rănit şi luat prizonier de nemţi şi băgat în lagărul din Sapronyek - Ungaria, după care a fost transferat în lagărul Plan din Boiemia.

El a fost eliberat pe 10 aprilie 1918, când a revenit în România. În perioada în care Camil Petrescu a fost ţinut prizonier, toate rudele sale, prietenii şi oficialităţile române l-au considerat mort pe scriitor. Experienţa de pe front l-a lăsat pe Camil Petrescu fără auz la o ureche, problemă care l-a marcat toată viaţa. 

„Surzenia m-a epuziat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc (...) Sunt exclus de la toate posibilităţii vieţii. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie şi de atenţie cu care alţii pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în şoaptă» eu rămîn vecinic absent“, a notat în jurnalul său Camil Petrescu.

Liviu Rebreanu (1885 – 1944), în momentul în care România a intrat în război, avea experienţă militară deoarece activase într-un regiment al armatei austro – ungare. Scriitorul a făcut o cerere să fie trimis pe front, însă cererea i-a fost refuzată. Chiar şi aşa, Rebreanu a trăit din plin drama războiului. Fratele său Emil Rebreanu a fost trimis pe front pentru a lupta în armata austro – ungară, împotriva românilor din Ardeal, însă a refuzat acest lucru. Astfel, fratele cunoscutului romancier a încercat să dezerteze, însă a fost prins şi spânzurat la vârsta de doar 26 de ani. În momentul execuţiei, Emil Rebreanu a strigat: ”Trăiască România!”. Drama trăită de Emil pe front la făcut pe fratele său Liviu Rebreanu să schimbe subiectul romanului ”Pădurea spânzuraţilor”, personajul principal al operei fiind inspirat din viaţa eroului – locotenent Emil Rebreanu.

Dintre scriitorii care au luptat în Primul Război Mondial îi putem aminti pe Perpessicius – Dumitru S. Panaitescu, Ion Grămadă sau Hortensia Papadat Bengescu. 

Alte ştiri pe această temă:

Vremea când gradele militare se căpătau cu greu. Marele scriitor Camil Petrescu a sfârşit sublocotenent, deşi a fost rănit de două ori în Primul Război Mondial

Cum a convertit Liviu Rebreanu moartea fratelui într-o capodoperă a literaturii. „Pădurea spânzuraţilor“, inspirat 100% dintr-o dramă reală

Cum a supravieţuit George Topârceanu masacrului de la Turtucaia, apoi a ajuns prizonier la bulgari: "Oamenii păreau nişte cadavre care s-au sculat"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: