Saună şi masaj la „Ştefan cel Mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ are amenajări moderne
Bazinul de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ are amenajări moderne

Studenţii de la Facultatea de Sport sunt cei care se vor ocupa de relaxarea sucevenilor, sub supraveghere. Sucevenii cu probleme de sănătate sau care vor să se relaxeze la saună ori la masaj au la dispoziţie Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ (USV).

Complexul este format din bazinul de înot, cu şase culuare cu o adâncime de la 1,5 metri până la 2,7 metri, două saune şi jacuzzi, şapte săli de masaj de relaxare sau terapeutic şi aparatură modernă pentru kinetoterapie. „În cadrul bazinului există cea mai mare platformă mobilă din ţară, care permite modificarea nivelului apei în funcţie de cerinţele celor care utilizează bazinul“, ne-a declarat Ioana Bardan, administratora complexului.


Inaugurat pentru public în urmă cu două luni, bazinul de la USV a devenit un loc de agrement pentru sucevenii de toate vârstele. Aici, bolnavii pot urma tratamente de refacere pe baza trimiterilor de la medicii specialişti sau tinerii se pot antrena pentru sporturi de performanţă.


„Sportivii din cadrul universităţii, cei care realizează şi performanţă sportivă, au nevoie zilnic de câte două-trei ore de tratament de recuperare, care îl primesc de la personalul calificat din cadrul specializării de Kinetoterapie“, a precizat Adriana Sabău, cadru din personalul complexului.


Structura complexului este bazată pe serviciile oferite şi de studenţii practicanţi. „Masajele, unele tratamente şi orele de aquagym sunt făcute de studenţi, care desfăşoară aceste activităţi de practică sub îndrumarea cadrului didactic“, a mai spus Ioana Bardan.


Bazin pentru agrement


Pentru 12 ore de înot, sucevenii plătesc un abonament de 120 de lei. „Oamenii nu au voie să intre în apă dacă nu este pe margine un salvamar şi un cadru didactic“, a precizat Ioana Bardan.


Temperatura apei este menţinută între 28 şi 30 de grade Celsius, iar cea din aer este cu 2 grade în plus pentru confortul celor care vin la înot. Cei care sunt interesaţi trebuie să ştie că există reguli stricte în ceea ce priveşte accesul la bazin. „Totul se face pe bază de programare, toată lumea plăteşte şi trebuie să ai adeverinţă de la medicul de familie că nu suferi de boli ale pielii“, a atenţionat Ioana Bardan. Sucevenii au nevoie de adeverinţă de la medicul de familie care este valabilă şase luni, cască pentru păr, costum de baie întreg pentru femei şi slip pentru bărbaţi.


Dacă aceste reguli nu sunt respectate, accesul la bazin este interzis. „Igiena este foarte importantă şi din această cauză nu ne permitem să riscăm accesul unor persoane care prezintă boli ale pielii“, a spus Bardan.

________________________

Tarifele pentru bazin
ll Înot agrement-12 ore, 120 de lei;
ll Agrement-4 ore, 50 de lei;
ll Iniţiere-8 ore, 80 de lei elevii, 120 de lei adulţi;
ll Aquagym-8 ore, 150 de lei;
ll Saună-1 oră, 6,25 de lei; 
ll Masaj, gimnastică medicală-1 oră, 30 de lei;
ll Studenţii-1 oră, 8 lei (în intervalul orar 7.00-17.00).

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite