Salvatorii căţeilor fără stăpân: „Românii vor câini de rasă, pe post de sonerie“

Salvatorii căţeilor fără stăpân: „Românii vor câini de rasă, pe post de sonerie“

Roxana Ciornei, preşedinta Asociaţiei „Casa lui Patrocle”, împreună cu un căţel salvat Sursa ACP

Misiunea voluntarilor „Casa lui Patrocle” nu se încheie atunci când găsesc o locuinţă pentru animăluţele din adăpostul pe care-l administrează. Ei merg acasă pe persoanele care adoptă pentru a se asigura că pisicile, căţeii sau caii sunt bine îngrijiţi.

Voluntarii Asociaţiei de protecţie a animalelor „Casa lui Patrocle” sunt cei mai activi din judeţul Suceava.

Ei administrează cu eforturi proprii uriaşe, dar şi cu sprijinul donatorilor, un adăpost de animale în care locuiesc sute de câini, pisici şi cai.

Fiecare patruped ajuns în grija asociaţiei are o poveste tristă. Ori a fost abandonat pe stradă, ori a fost găsit pe un câmp atât de flămând şi însetat încât pielea îi era lipită de oase, ori a fost salvat din mâinile călăilor săi.

Căluţul Spirit, salvat de sub biciul stăpânului beat-criţă

Spirit este un cal pe care voluntarii au reuşit să-l scape de agresivitatea stăpânului său, înrăit consumator de băuturi alcoolice. 

”Am primit un telefon de la o doamnă din sat care ne-a spus că un vecin aflat în stare de ebrietate şi-a bătut calul atât de tare încât animalul a căzut. Calul s-a ridicat, iar l-a bătut, iar s-a ridicat. În final a căzut cu tot cu căruţă într-un şanţ. Când animalul era inert, prăbuşit în şanţ cu tot cu căruţă, individul a continuat să-l bată cu mânerul biciului. Îl lovea peste cap şi peste ochi. Atunci au intervenit vecinii, l-au convins să se ducă acasă pentru că era beat. 

Agresorul a plecat, iar oamenii ne-au contactat. Ne-am dus acolo pe la miezul nopţii, am sunat la 112. La faţa locului au ajuns poliţiştii şi Lucian Ciobanu de la DSVSA. Am luat calul, l-am internat, l-am tratat şi pus pe picioare. Calul şi-a revenit complet şi se află în grija unui medic veterinar din zona Pârteşti”, a relatat Roxana Ciornei, preşedinta Asociaţiei „Casa lui Patrocle”.

Calul, în noaptea în care a fost bătut (stânga) şi acum, când este în grija veterinarului FOTO: Facebook/Casa lui Patrocle

Căţeii care au făcut baie în smoală

În urmă cu un an, Roxana a fost sunată de localnici din Broşteni, judeţul Suceava, care i-au spus că trei pui de căţel au făcut baie în smoală. Voluntarii s-au dus la faţa locului, dar fără să se gândească la o soluţie prin care ar putea să salveze animalele.

Le-au luat pur şi simplu, le-au dus la veterinar.

„Am cumpărat câteva zeci de de kilograme de ulei de floarea soarelui şi le-am făcut câteva zile la rând baie în ulei ca să înmuiem smoala. Acum puii sunt bine, au deja un an, fiecare este la casa lui. Le-am găsit familii care i-au adoptat şi care au grijă de ei”, a mai spus sursa citată. 

Unul dintre pui imediat după ce a fost scos din smoală (stânga) şi Roxana cu cei trei puiuţi salvaţi (dreapta) FOTO: Casa lui Patrocle/Facebook

Căţelul cu un fier în gât, salvat şi adoptat

În urmă cu câteva luni, Roxana a postat pe contul de Facebook al Asociaţiei câteva imagini cu un căţel care avea o bucată de fier înfiptă în gât.

A fost sesizată Poliţia care a anchetat cazul cu multă seriozitate. Oamenii legii au stabilit că puiul de câine s-a accidentat de unul singur încercând să treacă prin gardul de fier forjat al unui cetăţean din comuna Udeşti. 

Când a văzut animalul agonizând, omul a tăiat gardul. Când s-a văzut liber, câinele a luat-o la fugă şi bărbatul nu l-a mai putut prinde. Aşa a ajuns căţelul în „Casa lui Patrocle”. El a primit îngrijiri medicale, a fost salvat, s-a recuperat în mod miraculos şi a fost adoptat de o profesoară. 

În imaginile pe care noua stăpână i le-a trimis asociaţiei se observă că viaţa căţelul s-a schimbat în bine.

Căţelul cu fierul în gură (stânga), acelaşi căţel, după adopţie (dreapta). FOTO: Casa lui Patrocle/Facebook

300 de căţei aşteaptă să fie adoptaţi

În prezent, în adăpostul voluntarilor, care se află în comuna Dărmăneşi din judeţul Suceava, sunt 300 de căţei îngrijiţi cu multă dragoste. Sunt împărţiţi în cuşti în funcţie de mărimi şi compatibilităţi. Periodic sunt scoşi să facă mişcare, să socialize. Unii nu au picioare pentru că au fost loviţi de maşini, alţii au câte un singur ochi sau au alte semne ale traumelor pe care le-au trăit.

Asociaţia încearcă se le găsească familii care să îi adopte şi să-i îngrijească. Procesul în sine este destul de complex. 

Doritorii sunt puşi mai întâi să completeze un chestionar cu 20 de întrebări pentru ca voluntarii să îşi dea seama dacă sunt responsabili, dacă pot avea grijă de animal, dacă sunt bine-intenţionaţi. 

Roxana Ciornei împreună cu unul dintre căţeii din adăpost FOTO: Facebook/Casa lui Patrocle

Apoi, cei care trec acest mic test vin la adăpost. Nu pleacă însă până nu semnează un contract de adopţie prin care îşi iau angajamentul că-i ţin la curent pe voluntari cu privire la evoluţia animalului. Tot din contract află şi îşi dau acceptul pentru eventualele vizite inopinate pe care le fac voluntarii.

Au fost situaţii în care în urma unei astfel de vizite, salvatorii au adus înapoi în adăpost animalul care fusese adopotat. 

„Ştiţi mentalitatea românului de la ţară care foloseşte câinele pe post de sonerie. Am luat un căţel de la o familie care-l ţinea în lanţ, în câmp, fără cuşcă, fără nimic. Era mai rău decât în adăpost. Noi nu suntem de acord să se ţină în lanţ căţelul”, a mai spus Roxana.

Românii vor câini de rasă, străinii îi adoptă şi cei cu trei picioare

„Casa lui Patrocle” colaborează cu două ONG-uri din Germania şi Belgia, ai căror reprezentanţi vin perioadic la Dărmăneşti ca să adopte căţei. 

„În general, reuşim să dăm spre adopţie în ţară trei căţei pe săptămână. În baza colaborării pe care o avem cu cele două ONG-uri, voluntarii vin şi adoptă şi câte 30 de căţei odată. Primim şi de la ei informaţii despre soarta căţeilor. Şi ei fac vizite la domiciliu. Să ştiţi că în timp ce românii vor câini de rasă, străinii îi adoptă şi pe cei cu trei picioare sau fără un ochi”, a completat preşedinta Asociaţiei „Casa lui Patrocle”.

Vă invităm să citiţi şi:

Dansatoarea de manele Emy, angajată fără concurs la DSP Bucureşti. Explicaţiile şefilor instituţiei

Scenarii din Ziua Inaugurării, discutate în grupuri private: Cine l-ar escorta pe Donald Trump din Biroul Oval dacă refuză să plece?

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările