REZULTATE BAC 2014 SUCEAVA Mediile finale de la Bacalaureat 2014 au fost publicate pe EDU.RO

REZULTATE BAC 2014 SUCEAVA Mediile finale de la Bacalaureat 2014 au fost publicate pe EDU.RO

Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 11 iulie. FOTO: Adevărul

Rezultatele finale de la Bacalaureat 2014 au fost publicate astăzi, 11 iulie, pe EDU.RO, după soluţionarea contestaţiilor depuse de candidaţii care nu au fost mulţumiţi de primele note de la Bac 2014, anunţate luni.

Mediile finale de la BAC 2014 au fost publicate pe EDU.RO vineri, 11 iulie, după soluţionarea tuturor contestaţiilor la Bacalaureat 2014, care se încheie azi, 10 iulie. 

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 se vor afişa vineri - 11 iulie, atât la avizierele liceelor, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.

Mediile publicate pe edu.ro, pentru candidaţii la Bacalaureat 2014, din Suceava, pot fi văzute AICI.

O singură medie de 10

Singura medie de 10 din judeţul Suceava a fost obţinută de Ioana Denisa Iordache de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, specializarea matematică - informatică. Ioana Denisa a susţinut probele scrise ale examenului de bacalaureat la Limba română, Matematică şi Anatomie.

În judeţul Suceava examenul de bacalaureat a fost susţinut de 5.959 de elevi, dintre care 3.694 au reuşit să obţină medie de trecere, rezultând o promovabilitate de 61,99%, cu mai bine de zece procente peste media naţională.

Absolvenţii suceveni au depus 1505 contestaţii

1505 contestaţii au fost depuse în judeţul Suceava la examenul de bacalaureat. Cele mai multe, 628, au fost formulate împotriva notelor obţinute la Limba şi literatura română, dintre care 479 au fost depuse de absolvenţi ai profilelor real şi tehnologic şi 149 de absolvenţi ai profilelor umaniste şi pedagogic.

La Istorie au fost depuse 140 de contestaţii, la Matematică - 278, la Anatomie – 120, la Biologie – 105, la Geografie – 122, iar la Logică – 33.

La Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Informatică, Psihologie şi Sociologie au fost depuse între una şi 20 de contestaţii.

Primele rezultate la BAC 2014: mai puţin de 90.000 de absolvenţi au promovat

Primele rezultate de la BAC 2014 au fost afişate la avizierele liceelor unde candidaţii au terminat studiile, până luni, la ora 12.00, iar cei nemulţumiţi au depus contestaţii imediat după aflarea rezultatelor parţiale la BAC 2014, între orele 12:00 şi 16:00.

În această sesiune au promovat 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a, în cifre absolute mai puţin de 90.000 de candidaţi, potrivit datelor parţiale ale Ministerului Educaţiei, înainte de soluţionarea contestaţiilor. 

Rezultatul este superior cu 4 procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 - 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10, iar fiecare dintre ei va primi de la Guvern un premiu de 3.000 de lei.

Brăila, Iaşi şi Cluj, cele mai mari rate de promovare

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi, 107.003 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 138.161 de absolvenţi, 111.005 (80,34%) au obţinut medii peste 5.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 151.294. Alţi 10.388 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.294 de elevi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Subliniem că din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului 2013.    


REPARTIZARE LICEU 2014 În total, 82 de elevi au media de admitere 10 la liceu. Lista completă pe EDU.RO

Evaluarea Naţională 2014, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34% după soluţionarea contestaţiilor de la 70,78% la 71,12%

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Abandon în creştere la Bac

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Lista candidaţilor cu 10 pe linie la BAC 2014. Trei elevi din Capitală sunt în top

REZULTATE BAC 2014 Ce arată notele de la Bacalaureat şi povestea elevei de 10 de la Vianu: Bac-ul, „o iluzie pentru roboţei”

REZULTATE BACALAUREAT 2014 De ce fug elevii de Bac

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: