Regii care au condus Dacia până la Burebista. Dromihete a reuşit să învingă armata marelui Alexandru Macedon

Regii care au condus Dacia
până la Burebista. Dromihete a reuşit să învingă armata marelui Alexandru
Macedon

Dacia în vremea lui Burebista. FOTO www.istorie-pe-scurt.ro

Înainte de Burebista, pe teritoriul Daciei au existat mai mulţi conducători care au rămas în istorie prin fapte de arme importante.

Sitalkes (431 – 424 î.Hr.) a fost unul dintre primii regi din Tracia. El a ajuns pe tron, în anul 431 î.Hr., extinzându-şi regatul prin războaiele purtate, teritoriul fiind cuprins între oraşul grec Abdera, Dunăre, Marea Neagră şi izvoarele râului Struma. La începutul războiului peloponesiac, Sitalkes s-a aliat cu atenienii, iar în anul 429 î.Hr. a invadat Macedonia cu o armată vastă ce cuprinde 150.000 de războinici. El a fost asasinat în anul 424 î.Hr. de membrii triburilor tracice.

Seuthes (424 – 407 î.Hr.) a fost regele tracilor timp de 17 ani de zile, fiind nepotul lui Sitalkes. Acesta a mărit tributul oraşelor elene de pe coasta de est, iar în anul 411 î.Hr. a condus o campanie împotriva Atenei. Seuthes a murit în anul 407 î.Hr. după o boală gravă.

Charnabon a fost rege al geţilor în secolul V î.Hr., fiind menţionat de piesa de teatru Triptolem a dramaturgului Sofocles. În timpul misiunii sale de a introduce agricultura în diferite părţi ale lumii, Triptolem a venit în Tracia, fiind primit la început de către Charnabon. Regele get a fost pedepsit de zeiţa agriculturii, Demeter, făcându-i viaţa insuportabilă.

Rex Histrianorum: în anul 339, regele scit Ateas a primit o replică puternică în Dobrogea din partea regelui Rex Historianorul, despre a cărui moarte nu sunt oferite foarte multe detalii. După moartea acestuia, Ateas a avut cale liberă spre Filip al II-lea al Macedoniei.

Moskon a fost un rege getic ce a condus în secolul III î.Hr., părţile de nord ale Dobrogei, fiind şeful unui trib din zonă. El avea relaţii strânse cu coloniile greceşti de pe malul Mării Negre, adoptând stilul grecesc de administraţie. Existenţa sa a fost dovedită în urma descoperirii unor monede de argint în apropierea oraşului Tulcea.

Dromihete a fost conducătorul geţilor de la nord de Dunăre în jurul anului 300 î.Hr.. Acesta a reuşit să-l învingă pe Lisimah, generalul lui Alexandru Macedon, pe care reuşeşte să-l şi captureze. După ce îl cinsteşte, oferindu-i cele mai bune mâncăruri şi dar şi mai multe daruri, iar apoi l-a eliberat. Pacea dintre cele două părţi a fost încheiată ca urmare a căsătoriei dintre Dromihete şi fiica lui Lisimah.

Zalmodegikos  a fost regele geţilor în perioada anului 200 î.Hr. El ar fi avut un trib în estul Munteniei sau în sudul Moldovei, care era destul de puternic. Zalmodegikos ar fi ţinut ostatici undeva în jur de 60 de histrieni şi a cerut tribut oraşelor greceşti din apropiere de Marea Neagră.

„Sfatul şi Poporul au găsit cu cale: Întrucât Diodoros al lui Thrasikles, Prokritos al lui Pherekles şi Klearchos al lui Aristomachos, trimişi soli la Zalmodegikos în privinţa ostatecilor, au călătorit prin ţară duşmană şi – înfruntând primejdii de tot felul şi dând dovadă de cea mai deplină râvnă - au adus înapoi ostatecii (fiind aceştia la număr peste şaizeci), convingându-l totodată pe Zalmodegikos să restituie cetăţii veniturile, Sfatul şi Poporul să găsească cu cale ca aceştia şi urmaşii lor să fie înscrişi printre binefăcătorii obştii; să fie încununaţi, ca şi urmaşii lor, la toate spectacolele de teatru, pentru bărbăţia şi râvna faţă de Popor, pentru ca şi ceilalţi cetăţeni, cunoscând că Poporul cinsteşte pe bărbaţii vrednici, să se îndemne a sluji cetatea. Hegemonii să poarte de grijă ca prezentul decret să fie săpat pe două lespezi, din care una să se aşeze în agora, în faţa porticului, iar cealaltă în preajma altarului lui Zeus Polieus”, scria pe un decret dăltuit în piatră descoperit în anul 1959 pe raza comunei Istria, judeţul Constanţa.

Rhemaxos a fost un rege ce a condus triburile de la nord de Dunăre în secolul II î.Hr. şi care a fost protectorul coloniilor greceşti din Dobrogea, primind tribut din partea acestora, în schimbul protecţiei împotriva atacurilor externe. Rhemaxos ar fi condus un trib dacic din zona Câmpiei Române.

Oroles a fost regele Daciei în prima jumătate a secolului al II-lea î.Hr. Acesta s-a opus cu succes bastarneilor, blocând invazia lor în Transilvania. Istoricul roman Trogus Pompeius a scris despre regele Oroles, că i-ar fi pedepsit pe soldaţi daci să doarmă la picioarele soţiilor lor şi să facă treburile casnice, din cauza eşecului lor iniţial în înfrângerea invadatorilor. Ulterior, armata dacică o oprit invazia şi regele Oroles, a ridicat toate „sancţiunile”.

Rubobostes a fost un rege dac din Transilvania, în secolul al II-lea î.Hr. A fost menţionat de istoricul roman Gnaeus Pompeius Trogus, care a scris că, în timpul domniei sale, puterea dacilor a crescut, după ce i-au învins pe celţi, care au deţinut anterior puterea în regiune.

Alte ştiri pe această temă:

Cele mai cumplite asasinate din istoria românilor. Marii domnitori care au sfârşit în chinuri după trădările suferite

10 mărturii faimoase despre războinicii daci. Armele cu care făceau prăpăd în rândurile inamice şi cei mai temuţi regi

Cine a fost cu adevărat Deceneu, „şarlatanul“ ajuns rege peste daci. Misterele ascesiunii la putere a preotului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: