Reacţia firmei de la care un român a comandat televizor, dar a primit bolovani: „S-a predat firmei de curierat coletul cu produsul comandat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un sucevean a primit pietre în loc de televizorul comandat online. FOTO Adevărul
Un sucevean a primit pietre în loc de televizorul comandat online. FOTO Adevărul

Oficialii firmei de la care un sucevean a comandat un televizor, ajuns la destinaţie sub forma unor bolovani, susţin că produsul a fost livrat firmei de curierat. Reprezentanţii societăţii care a livrat pachetul la destinatar spun că au deschis o anchetă internă, în paralel cu cea a Poliţiei.

Un sucevean care a comandat online un televizor, pentru care a plătit 2.700 de lei, a reclamat la Poliţie în urmă cu câteva zile că atunci când a desfăcut cutia, a găsit doar două pietre, două crengi de brad şi un suport TV.

Oficialii firmei Extreme Digital, de la care s-a făcut comanda, susţin că televizorul a fost livrat către firma de curierat, lăsând să se înţeleagă că s-a întâmplat ceva pe parcurs.

„În urma sesizarii primite de la clientul nostru, în scurt timp s-a început procedura de înlocuire a produsului, care este deja în curs de livrare către acesta. Depozitele noastre şi implicit toate activităţile din spaţiile respective sunt monitorizate cu tehnologie de securitate video de ultimă generaţie, iar manevrarea tuturor produselor de către personalul de specialitate este atent documentată. Acest sistem ne-a permis să finalizăm în scurt timp verificările interne, în urma cărora s-a constatat faptul că s-a predat firmei de curierat coletul cu produsul comandat, în ambalajul producătorului şi cu sigiile producătorului şi nu pachetul care i s-a livrat clientului”, a arătat Gina Groza, managerul firmei Extreme Digital.

Reprezentanţii societăţii Fan Courier, care au livrat pachetul la destinatar, au menţionat că au o anchetă internă în curs de desfăşurare şi că în acest moment nu pot oferi detalii suplimentare.

„Momentan nu avem nimic de declarat. Se desfăşoară o anchetă internă şi mai mult de atât nu avem ce spune”, au transmis cei de la Fan Courier.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz. „În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate pentru a se stabili cine se face vinovat de comiterea faptei. La această dată nu a fost începută urmărirea penală faţă de persoane fizice sau juridice, cercetările fiind desfăşurate «in rem»”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul de poliţie Ionuţ Epureanu.

Alte ştiri pe această temă:

Ţeapa luată de un bărbat care a comandat un televizor de pe internet. Ce a primit în cutia pe care curierul i-a livrat-o la uşă

Medic din Prahova, trimis în judecată pentru înşelăciune. Falsifica documente în vederea obţinerii certificatului de handicap

DIICOT: „Regele maneliştilor” şi nouă membri ai grupării sale au fost arestaţi, alte şase persoane fiind plasate sub control judicia

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite