Presupus pedofil care aborda elevele de gimnaziu, prins de un poliţist local sub acoperire. Ce a urmat este halucinant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali suceveni au început, în luna septembrie a acestui an, monitorizarea unui presupus pedofil de 40 de ani, din comuna Udeşti, după ce a au primit semnale de la cetăţeni că bărbatul le dădea târcoale unor eleve lângă şcoli şi la balurile bobocilor.

Poliţa Locală Suceava a transmis un comunicat de presă prin care informează că a prins un posibil pedofil, care-şi făcea veacul prin zona centrală a oraşului. Bărbatul este acuzat că aborda fete în preajma şcolilor gimnaziale, a liceelor sau la balurile bobocilor. Poliţiştii locali l-au monitorizat începând cu luna septembrie şi au observat că îşi schimbă des înfăţişarea. Uneori, era îmbrăcat îngrijit şi avea barba stilizată, alteori, dimpotrivă, arăta cu un om al străzii.

Angajaţii Primăriei Suceava îl suspectează pe bărbat că a scris mesaje obscene pe mobilierul stradal din zona centrală şi pe chioşcurile din aproprierea unor şcoli. Unul dintre mesaje le era adresat „fetelor virgine, care vor să întreţină perversiuni sexuale” cu el. Un alt mesaj vulgar a fost adresat homosexualilor: „Accept gay să mă su**”.

Imagine indisponibilă

FOTO: Poliţia Locală Suceava

Culmea este că bărbatul nu a fost reţinut pentru comiterea vreunei infracţiuni cu caracter sexual, ci pentru furt calificat. Poliţistul, care era sub acoperire şi care l-a prins în centrul municipiului Suceava, a găsit asupra suspectului 15 metri de cablu de la instalaţia de iluminat public din parcul central şi 6 becuri. Suspectul a fost predat Inspectoratului Judeţean de Poliţie. În scurt timp, oamenii legii l-au pus în libertate, pentru că infracţiunea cu caracter sexual nu a putut fi dovedită.

Poliţia Locală Suceava a transmis in informare despre presupusul pedofil şi Biroului de Combaterea Criminalităţii Organizate.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite