Preotul care a reînviat teatrul în oraşul lui Grigore Vasiliu Birlic. „Este o legătură firească: Cult şi Cultură“

Preotul care a reînviat teatrul în oraşul lui Grigore Vasiliu
Birlic. „Este o legătură firească: Cult şi Cultură“

Preot Liviu Mihăilă. FOTO: Arhivă personală/Liviu Mihăilă

Liviu Mihăilă este preot paroh la Biserica „Sf. Ier. Nicolae“, din satul la Hreaţca, localitate aflată la doar 12 kilometri distanţă de municipiul Fălticeni, oraşul natal al unuia dintre cei mai mari actori de comedie pe care i-a avut România, Grigore Vasiliu Birlic.

Liviu Mihăilă s-a născut la Fălticeni, în judeţul Suceava. Tatăl său a fost contabil, iar mama, asistentă medicală. De mic a îndrăgit teatrul, ba chiar ar fi vrut să se facă actor. A ales însă, în final, să devină preot. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Iaşi, în anul 2000, şi a fost hirotonit în 2001. De atunci, este preot paroh la Biserica ”Sf. Ier. Nicolae” de la Hreaţca, un sat aflat la doar 12 kilometri distanţă de Fălticeni.

În anul 2010, preotul Mihăilă a avut o întâlnire providenţială cu Draga Olteanu Marei. Atunci, s-a gândit pentru prima dată că ar putea înfiinţa Asociaţia Fălticeni Cultural cu două obiective clare: salvarea Casei de Cultură din Fălticeni şi organizarea primei ediţii a Festivalului Internaţional de teatru pentru tineret ”Gr. V. Birlic”.

Un an mai târziu, s-a apucat de treabă. „Cea mai mare realizare este că după prima ediţie a Festivalului Birlic s-a înfiinţat Trupa de teatru ”Birlic” care a pus în scenă multe spectacole cu regizori şi actori importanţi: Vlad Rădescu, Ovidiu Cuncea, Gheorghe Balint, Lorette Enache, Andrei Ciobanu şi Cristina Bacal”, ne-a spus preotul.

Liviu Mihăilă şi-a dat seama că are nevoie de o sală de spectacole. Şi, începând cu 2016, a strâns bani din sponsorizări ca să amenajeze sală de repetiţii ”Draga Olteanu Matei”.

Sala "Draga Olteanu Matei". FOTO: Liviu Mihăilă

În sala de spectacol a fost montat şi un ecran de cinematograf, unde rulează filme în fiecare joi. Intrarea este gratuită. „Am deschis cinematograful „Vladimir Găitan” în prezenţa maestrului. Este gratuit pentru toţi. Avem o licenţă pentru filmele americane şi pentru foarte multe filme româneşti. ”, a arătat Liviu Mihăilă. 

Anul acesta, Asociaţia Fălticeni Cultural a organizat o paletă largă de evenimente care au revitalizat viaţa culturală a micului oraş, de la spectacole de teatru, la simpozioan. „În fiecare joi, de la ora 17.00, vă aşteptăm la Sala de spectacole ”Draga Olteanu Matei” (lângă Clubul Copiilor), pentru a participa la numeroase activităţi: spectacole de teatru, proiecţii de filme şi întâlniri culturale cu diferite personalităţi”, a completat preotul.

Anul acesta, Fălticeniul a găzduit cea de-a IX-a ediţie a Festivalului ”Birlic”, unde au fost invitate nouă trupe de teatru din ţară şi din Republica Moldova.

Actorii de la Festivalul de Teatru "Grigore Vasiliu Birlic". FOTO: Liviu Mihăilă

Din păcate, Primăria Fălticeni nu mai susţine financiar evenimentele organizate de Asociaţia Fălticeni Cultural din anul 2016, când preotul a candidat pentru funcţia de primar al oraşului. „Din anul 2016 a încetat orice sponsorizare către noi. O văd ca o răzbunare pentru că am fost contracandidatul actualului primar. Evident că după alegeri am demisionat din funcţiile politice şi mă dedic doar activităţilor creştine şi culturale”, a mai spus Liviu Mihăilă.

Preotul munceşte mult şi spune că efortul merită. Este motivat de dragostea faţă de oraşul său natal şi faţă de tinerii care fac parte din trupa „Birlic”.

Întrebat cum se împacă preoţia cu teatrul, preotul a răspuns: „Foarte bine. Este o legătură firească. Aşa a fost din toate timpurile: Cult şi Cultură”.

FOTO: Liviu Mihăilă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: