Povestea „pedofilului din Burdujeni“: a violat nouă băieţi şi a omorât doi dintre ei

Povestea „pedofilului din Burdujeni“: a violat nouă băieţi şi a omorât doi dintre ei

Mihai Olariu, "Pedofilul din Burdujeni". FOTO Arhivă Adevărul

Mihai Olariu a fost acuzat că, la sfârşitul anilor '90, a violat nouă băieţi, doi dintre aceştia fiind omorâţi. Pentru faptele sale, „pedofilul din Burdujeni” a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, însă a murit în anul 2003, în Spitalul Penitenciar Dej.

Ştiri pe aceeaşi temă

La sfârşitul anilor ‘90, un pedofil a băgat spaima în nordul Moldovei, după ce a violat nouă băieţi cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani, doi dintre minori fiind chiar omorâţi de cel ce a ajuns să devină cunoscut drept „pedofilul din Burdujeni”.

Pedofilul Mihai Olariu, din satul sucevean Valea Glodului, comuna Vultureşti, avea în 2000 vârsta de 47 de ani. Prima sa victimă a fost un băiat de 13 ani, pe care l-a întâlnit în primăvara anului 1998 într-un bar din zona autogării din Năsăud. Individul l-a convins pe minor să meargă într-o pădure din zonă, unde a scos un cuţit şi l-a ameninţat cu moartea. Speriat, băiatul nu a putut riposta, fiind violat anal de către pedofil. Câteva zile mai târziu, un alt copil de 12 ani a devenit victima lui Olariu, „Pedofilul din Gara Burdujeni” operând exact în acelaşi mod. De această dată, victima a fost ademenită din apropierea Gării Burdujeni.

În vara anului 1999, Olariu i-a promis unui băiat de doar nouă ani o sumă de bani dacă îl ajută să transporte nişte bagaje. Copilul a fost dus undeva în spatele gării din Paşcani, unde a fost violat anal. Câteva zile mai târziu, pedofilul avea să facă o nouă victimă, de această dată un adolescent de 15 ani fiind violat într-o pădure din apropierea gării din Iaşi.

În toamna anului 1999, un minor de 12 ani a trecut prin chinuri cumplite după ce pedofilul l-a dus într-o pădure din comuna Pojorâta, unde l-a violat anal şi i-a băgat crengi de copac în anus. După două săptămâni, Olariu avea să comită o nouă faptă, de această dată în apropierea gării din Iaşi. Un băiat de 13 ani a fost abuzat.

La sfârşitul lunii noiembrie a anului 1999 avea să moară şi prima victimă a „pedofilului din Burdujeni”. Un minor de 11 ani a fost abordat de către Mihai Olariu lângă un magazin din Gara Burdujeni, bărbatul reuşind să-l ducă într-o zonă izolată, unde l-a violat. Copilul a murit după ce crengile care i-au fost băgate în anus i-au produs leziuni incompatibile cu viaţa.

Câteva zile mai târziu, un alt băiat a fost găsit mort la marginea municipiului Suceava. El se întorcea de la magazin, însă nu a mai ajuns acasă, devenind victima „pedofilului din Burdujeni”. Minorul avea mâna ruptă, semn că s-a luptat cu agresorul său.

La finele anului 1999, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe pedofilul ce a făcut atâtea victime în nordul Moldovei. Acesta a fost supus testului poligraf, pe care l-a picat. În plus, unul dintre băieţii abuzaţi de el, care a scăpat cu viaţă, l-a recunoscut ca fiind agresorul său.

După jumătate de an de la prinderea sa, Mihai Olariu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru comiterea infracţiunilor de „întreţinere de relaţii sexuale cu minori, lovituri cauzatoare de moarte şi omor calificat”. Acesta a fost condamnat la pedeapsa maximă de 25 de ani, la care s-a adăugat un sport de cinci ani, „pedofilul din Burdujeni” având de executat în total 30 de ani de închisoare.

La trei ani de la introducerea sa în penitenciar, în anul 2003, Mihai Olariu avea să moară la Spitalul Penitenciar Dej, după ce cancerul l-a răpus.

Alte ştiri pe această temă:

Preot înjughiat în faţa altarului de un enoriaş care l-a acuzat de pedofilie

Violatorul unei fetiţe de 5 ani, la un pas de eliberare din cauza unei erori de procedură. Artificiul folosit pentru menţinerea pedofilului în arrest

Elveţian trimis în judecată pentru relaţii sexuale cu un minor de 15 ani. Bărbatul este arestat într-un alt dosar de pedofilie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările