Povestea Iustinei Crăciun, dublu medaliată cu aur la astronomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei ani în care a obţinut doar bronzul, Iustina Crăciun a reuşit să câştige două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică care a avut loc în Grecia, în perioada 27 iulie – 5 august. Iustina spune că visul ei este să devină studentă la Harvard, Caltech, MIT sau Oxford.

Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică a avut loc în perioada 27 iulie – 5 august, în oraşul Volos din Grecia şi a reunit o sută de concurenţi din 20 de ţări.

Fălticeneanca Iustina Crăciun, elevă a Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti, a adus două medalii de aur României, una în clasamentul individual şi una pentru cele mai bune si mai complete rezolvări de probleme.

Iustina mai are în palmares ale patru medalii de bronz obţinute în Crimeea (2010), Polonia (2011) şi Brazilia (2012).

Echipa României a mai obţinut în Grecia încă o medalie de aur, două medalii de argint şi una de bronz.

Iustina a moştenit pasiunea pentru astronomie de la tată ei, Petru Crăciun, cel care este şi profesorul coordonator al lotului olimpic de astronomie şi astrofizică al României.

„Ca mentor şi profesor am avut multe emoţii ca la fiecare concurs, ca la fiecare olimpiadă internaţională, aceasta fiind cea de-a şasea olimpiadă internaţională. Copiii noştrii au fost foarte bine pregătiţi, a fost bine. În clasamentul pe naţiuni suntem printre primele ţări la numărul de medalii obţinute. Cei pe care îi consideram adevăraţii noştri adversari sunt cei din India, dar acum i-am subclasat. La fel şi cu iranienii şi chinezii. Vă gândiţi, o ţară de doar douăzeci de milioane de locuitori să bată China. În Iran şi China elevii care vin la olipmiadă fac pregătiri în universităţi câte şase, şapte luni. Noi cu ajutorul Consiliului Judeţean abia am reuşit să facem o pregătire a lotului României la o pensiune lângă Mănăstirea Humorului, în condiţii excelente. Au avut un cadru foarte bun de pregătire atât pe partea observaţională, un cer superb, lipsit de poluare luminoasă, un mediu propice pentru pregatire”, a povestit Petru Crăciun.

Iustina: „Subiectele mi s-au părut uşoare”

Iustina spune că s-a bucurat când a văzut subiectele la probe teoretică pentru că i s-au părut uşoare. Nici la proba practică nu a avut probleme.

„Concursul are trei probe, una teoretică, una practică şi una observaţională. Cea teoretică a fost prima probă pe care am dat-o şi reprezintă 50% din punctajul total. M-am bucurat când am văzut subiectele la proba teoretică deoarece au fost probleme interesante, mi s-au parut uşoare. Proba practică a fost jumătate pe calculator, şi apoi încă trei probleme pe hârtie, de măsurat, de calculat grafic. Ultima probă a fost cea observaţională care iniţial se dăduse pe cer. Dar s-a înnourat cerul şi am fost nevoiţi să o dăm în sală cu un telescop şi un balon care reprezenta soarele. La această probă ni se dădea un telescop care nu era calibrat, ni s-a spus că soarele este la echinocţiu şi noi trebuia sa calibrăm telescopul”, povesteşte Iustina Crăciun.

Iustina Crăciun împreună cu părinţii, Petru şi Geta Crăciun:

image

A făcut pregătire pe Skype cu tatăl ei

De loc din Fălticeni, Iustina este elevă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Pregătirea pentru olimpiadă a făcut-o atât la liceu, cât şi la Fălticeni, alături de tată ei, Petru Crăciun. Când nu era la Fălticeni, Iustina şi Petru Crăciun foloseau internetul pentru a face pregătitre.

„La Bucureşti am posibilitatea să merg la foarte multe cursuri de fizică, de chimie, de matematică, însă pregătirea pe partea observaţională am făcut-o mai mult acasă. Avem şi la şcoala un telescop dar este destul de greu sa iei telescopul şi să ieşi în afara Bucureştiului. Pregatirea cea mai intensă am făcut-o cu telescoapele cumpărate din banii Consiliului Judeţean. Sprijinul tatălui meu a fost în egală măsura cu cel al profesorilor din Bucureşti”, ne-a spus Iustina.

Petru Crăciun spune că şi-a lăsat fiica să plece la liceu atât de departe de casă tocmai pentru că era convins că astfel va fi ajutată să facă performanţă.

„Iustina a făcut performanţă şi la Suceava, dar la Bucureşti s-a dus deoarece a căutat un mediu în care sunt copii medaliaţi. Ea are în aceeaşi clasă zece copii care sunt olimpici internaţionali şi asta te impulsionează şi te face să îţi doreşti mai mult sa câştigi şi tu. Drept urmare, anul trecut a câştigat o aplicaţie în America, a fost aproximativ vreo şase săptămâni în Socoro, New Mexico. Este şi membru al cercului de astronomie de la Palatul Copiilor. Foarte multă pregătire am făcut şi pe skype, pe internet”, a spus Petru Crăciun.

Nu ştiu dacă mă întorc în România”

Iustina Crăciun a mărturisit că şi-ar dori să devină studentă la o universitate mare din străinătate. Şi-ar dori să ajungă la Harvard, dar îşi va depune dosarul şi la Oxford, Caltech sau MIT (Massachusetts Institute of Technology).

„După ce termin universitatea nu ştiu dacă mă voi întoarce în România. Sper să ajung la un mare observator şi să fac cercetare, doar că lucrul acesta s-ar putea să nu meargă, visul să nu mi se îndeplinească şi să ajung în România undeva, să fac cercetare aici. Aş merge în Australia, unde este cel mai mare radio-telescop, sau în Chile şi SUA unde sunt cele mai mari observatoare ale lumii”, spune Iustina.
image

Cea mai mică notă a ei în toată şcoala a fost zece”

„Cea mai mică notă a ei în toată şcoala a fost zece. Nu s-a forţat, nu a forţat-o nimeni. Totul a fost din pasiune. Acum m-a depăşit în multe domenii, începe să construiască singură şi construieşte frumos. Am început să învăţ eu de la ea. Noi acum traducem şi probleme de la iranieni deoarece vrem să ştim la cel nivel sunt ceilalţi, concurenţa. Ca să putem să îi învingem trebuie să ştim la ce nivel sunt. Citim cursuri din America, totul în limba engleză, în format electronic, unele le-am şi printat. Ea practic anul acesta s-a întreţinut singură. A avut bursă de la minister şi din Brazilia, unde a fost anul trecut şi unde a câştigat două medalii de bronz, una pe clasamnet şi una pe echipe. Aş fi în stare să sap şi şanţuri ca să pot să o ajut financiar”, spune Petru Crăciun.

Au fost desemnaţi cetăţeni de onoare la Fălticeni

„De multe ori oamenii când aud de astronomie, se gândesc la horoscop. Ei confunda astronomia cu astrologia. Astronomia este mult mai complexă. Trebuie să vezi interiorul stelar, trebuie să cunoşti toate stelele. M-am apucat de astronomie din clasa a opta. Astronomia este un domeniu mai mult al bărbaţilor”, a mai spus Iustina.

Succesul internaţional de care s-au bucurat Petru şi Iustina Crăciun le-a adus celor doi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni, în anul 2010.

În 2014, olimpiada internaţională vine la Suceava

Observatorul Astronomic din Suceava va găzdui în 2014 olimpiada internaţională de astronomie şi astrofizică. Petru Crăciun a început deja să lucreze pentru organizarea evenimentului.

„Mi-am dorit foarte mult să aduc olimpiada internaţională la Suceava, pentru că aici este un centru de excelenţă în astronomie, cu rezultate deosebite. Avem instrumente astronomice foarte performante, am avut sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava , care este şi organizator principal, alături de Universitatea Ştefan cel Mare şi de Societatea Ştiinţifică Cygnus.

Am vrut să aduc această olimpiadă aici în judeţ vom fi în centrul universului. Atunci vor veni televiziuni străine, vreau să cunoască frumuseţile Bucovinei. Anul viitor, Iustina va fi team-leader în locul meu, pentru că eu voi fi organizator şi nu voi avea timp pentru coordonare. La anul sper că va fi deja studentă la Harvard”, a spus Petru Crăciun.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Afacere neortodoxă cu bani, biserică, terorişti şi TVR: Cum a ”rătăcit” ÎPS Pimen banii de la Hayssam pentru restaurarea mănăstirilor din Bucovina

Aflat la Suceava, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a încurcat oraşele: "Sunt încântat că am ajuns la Iaşi!"

O angajată de la Finanţele sucevene a încercat să se sinucidă în instituţie după ce a primit preaviz de concediere

Cucu şi Repede, cei doi tineri care şi-au violat prietenul după ce au băut la o petrecere au fost arestaţi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite