Portret/Mihai Dimian, profesorul care i-a cucerit pe americani

Portret/Mihai Dimian, profesorul care i-a cucerit pe americani

Mihai Dimian

Şi-a dat doctoratul în SUA, unde a predat timp de doi ani. Mihai Dimian a fost răsplătit de studenţi cu titlul de cel mai bun profesor al anului în domeniul ingineriei.

Ştiri pe aceeaşi temă

M  ihai Dimian şi-a îndeplinit visul din copilărie:  acela de a deveni profesor. „Din clasele primare mi-am dorit o astfel de carieră. La acea vreme nu ştiam ce înseamnă profesor universitar. Abia după ce am intrat la facultate am ştiut cu adevărat ce-mi doresc să fac în viaţă“, a declarat profesorul.

Ceea ce l-a determinat pe studentul Mihai Dimian să urmeze o carieră universitară a fost însă partea de cercetare. „Cercetarea te îndrumă pe un teren sensibil, neexplorat încă şi este nevoie de multă intuiţie şi creativitate pentru a putea înainta. Ai sentimentul de aventură continuă, ceea ce este destul de diferit de clasicele rezolvări de probleme pentru concursuri, unde eşti sigur de existenţa rezultatului“, a mai spus profesorul. 

Studiile de licenţă le-a făcut în România. A absolvit cursurile Facultăţilor de Fizică-Matematică şi, parţial, pe cele de Informatică, la Iaşi. „Odată cu plecarea în Franţa, printr-o bursă de studii, am întrerupt cursurile Facultăţii de Informatică pentru că de acolo am plecat mai departe în America“, a explicat  Mihai Dimian.

Activitatea de cercetare l-a purtat în 20 de ţări

În SUA a primit bursă pentru doctorat şi datorită cercetării legată de dispozitivele de înregistrare şi stocare a informaţiei a fost recompensat cu premiul „Cercetător Doctorand Distins“ din partea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Calculatoare a Universităţii Maryland, timp de trei ani la rând. „Am studiat tehnici de înregistrare ultrarapidă a informaţiei pe suporturi de dimensiuni nanometrice“, a spus cercetătorul. 

În timpul şederii în SUA a avut ocazia să predea cursuri specializate studenţilor din campusul unde făcea cercetările pentru doctoratul său.  Ulterior a devenit profesor universitar în Washington DC, unde a primit din partea studenţilor premiul pentru cel mai bun profesor din domeniul ingineriei. A scris 25 de articole în publicaţii de specialitate internaţionale.

„Calitatea unui articol este reflectată de citările pe care le obţine din partea unor terţi şi din aprecierea celorlalţi cercetători“, a explicat profesorul. A călătorit în peste 20 de ţări prin activitatea de cercetare, cum ar fi în Franţa, Germania sau America.

Familia l-a determinat să revină în ţară

A venit în România pentru a fi alături de soţia sa, cadru didactic, care şi-ar fi putut dezvolta cu greu o carieră de cercetător în America.

Din luna octombrie 2007 este conferenţiar universitar la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, unde predă Optoelectronică, Microunde şi Managementul şi Analiza Datelor. Deşi petrece până la 16 ore pe zi în laboratorul de la universitate, îşi face timp pentru a se implica şi în activităţile de administraţie ale instituţiei.

Profil
Născut. 9 februarie 1975, Oneşti-Bacău.
Studii. Universitatea Maryland, College Park, Statele Unite ale Americii.
Familie. Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cea mai importantă răsplată a activităţii de cercetător din România?
În 2009 am primit, la Gala Premiilor pentru Educaţie, premiul al treilea pentru aportul adus prin activitatea mea de cercetător.
Cu ce facultăţi aţi colaborat pentru articolele internaţionale?
În anul universitar 2008-2009 am publicat articole în colaborare cu profesori de la universităţi din Statele Unite ale Americii, de la Versailles din Franţa şi KaHo din Belgia.

Ce-i place
Este un împătimit al lecturii, iar timpul liber şi-l împarte între familie şi cărţile preferate. „Îmi place să citesc cărţi de istorie, dar şi de literatură. Autorii preferaţi sunt Octavian Paler, Herman Hesse şi Mateiu Caragiale“, a spus profesorul.

Ce nu-i place
Schimbul de experienţă cu americanii l-a ajutat să înţeleagă diferenţele dintre ţările cu diferite grade de dezvoltare. „Nu-mi place corupţia la orice nivel, sunt împotriva acestei practici“, a mai spus Mihai Dimian.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările