PORTRET/ Corneliu Căldăruş - Adună echipament militar de pe glob

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la caschete până la compasuri, suceveanul colecţionează toate antichităţile care ţin de armată. Obiectele sunt din toată lumea.

Pasiunea pentru echipamentul militar a pornit de pe  vremea când Corneliu Căldăruş făcea armata. Atras de armele de război, el a început să colecţioneze diverse obiecte ajungând ca, după 20 de ani de hobby, să aibă în colecţie echipamente din întreaga lume.


„Îmi place tehnica militară. Nu pot spune de ce, dar mă atrage pur şi simplu“, a explicat Corneliu. După armată, el a avut ocazia să lucreze într-un magazin din Germania, specializat în vânzările de echipament militar vechi. Tot atunci a căpătat şi câteva cunoştinţe despre acestea şi a început să-l preocupe istoria echipamentului militar, de la începuturi şi până azi. „Microbul m-a cuprins şi mai tare şi am început să adun cu mai multă frenezie“, a declarat suceveanul.

„De pe piaţa românească nu ai ce achiziţiona“
Corneliu Căldăruş colecţionează doar obiecte vechi din străinătate. „Armamentul românesc încă nu e la nivelul celorlalte produse. În plus, nici piaţa românească de echipament nu este la fel de dezvoltată, motiv pentru care nu prea ai ce achiziţiona“, susţine Corneliu. La echipamentul militar pe care îl deţine acasă, suceveanului îi place cel mai mult istoria ascunsă în spatele fiecărui obiect adunat. „Trebuie să ştiu de când e, cine s-a folosit de el, prin ce război a trecut“, detaliază Corneliu.

Printre obiectele pe care le deţine se numără caschete, compasuri şi alte instrumente de război. „De exemplu, am o staţie americană care a fost folosită în Vietnam, o lopăţică nemţească folosită în al Doilea Război Mondial, dar şi multe altele“, precizează colecţionarul.

Pasiune de mii de euro
Pasiunea pentru echipamentul militar are însă repercursiuni directe asupra buzunarului. Din dorinţa de a aduna exponate cât mai diverse şi mai vechi, acesta nu pregetă să călătorească prin străinătate pentru a le căpăta, străbătând întreg continentul european pentru a face rost de ele. „Au fost momente în care am mers şi de cinci ori la un anticariat din străinătate pentru a face rost de un obiect. În cele din urmă am negociat şi am reuşit să-l iau cu un preţ bun“, a spus bărbatul.  În colecţie s-au adunat un sextant din 1915, care costă 3.000 de euro, un bidon american din 1940 ori o lopăţică nemţească din 1893.

Profil
Născut. 24 aprilie 1969, Suceava.
Studii. Şcoala Profesională de tâmplărie Bucureşti.
Familie. Căsătorit, are un copil.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt clienţii dumneavoastră?
Majoritatea celor care cumpără sunt străini, în special nemţi ori americani. Vin însă şi mulţi olandezi şi se interesează de ele. Românii care vin mă întreabă la caschete: „Atâţia bani pentru o vechitură?“
Ce spune soţia despre pasiunea pe care o aveţi?
Înainte de a mă căsători i-am explicat cu ce mă ocup. Atunci a înţeles şi m-a acceptat aşa cum sunt. Momentan, încă nu a spus nimic şi cred că-i plac şi ei obiectele pe care le adun.

Ce-i place
Colecţionarului îi place muzica. Corneliu ascultă orice gen, de la muzică clasică până la hip-hop. 

Ce nu-i place
Suceveanului nu îi plac prostia şi fiţele pe care le au tinerii. „Ei au uitat adevăratele valori şi ies în evidenţă prin prost gust“, a declarat Corneliu.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite