Poliţist ameninţat cu moartea chiar în secţia de poliţie de un traficant de droguri din gaşca interlopului Duţu: „Bine face lumea că vă crapă capul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iosif Marian Grijincu, la intrarea în Palatul de Justiţie Suceava, în vara anului 2016. FOTO Dănuţ Zuzeac
Iosif Marian Grijincu, la intrarea în Palatul de Justiţie Suceava, în vara anului 2016. FOTO Dănuţ Zuzeac

Iosif Marian Grijincu, un traficant de droguri din gaşca interlopului rădăuţean Duţu, a ameninţat cu moartea un poliţist chiar în interiorul Poliţiei municipiului Rădăuţi. Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că instanţa de judecată i-a prelungit controlul judiciar, astfel că s-a răzbunat pe poliţistul desemnat să-i comunice programul de supraveghere.

La sfârşitul săptămânii trecute, Iosif Marian Grijincu (22 de ani), din municipiul Rădăuţi, a fost invitat la sediul Poliţiei din localitate, pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că instanţa de judecată i-a prelungit controlul judiciar într-unul dintre dosarele în care este cercetat pentru trafic de droguri.

Tânărul a intrat în biroul unuia dintre poliţişti, pentru a i se comunica programul de supraveghere, moment în care el a început să-l ameninţe pe poliţist, spunându-i că „eşti un om mort”, că „îţi crăp capul” şi că „bine face lumea că vă crapă capul”.

În sprijinul poliţistului ameninţat au sărit mai mulţi colegi, care l-au încătuşat pe Iosif Marian Grijincu şi l-au dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Procurorii rădăuţeni au dispus reţinerea sa pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, iar ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Rădăuţi, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Iosif Marian Grijincu este inculpat în acelaşi dosar în care este cercetat şi Alexandru Huţuleac zis „Duţu”, interlopul rădăuţean ce l-a lovit cu sabia în cap pe poliţistul Dan Ciprian Sfichi. Cei doi au fost arestaţi preventiv împreună cu alţi patru inculpaţi la mijlocul verii lui 2016, fiin acuzaţi că au alimentat cu droguri şi etnobotanice peste 300 de tineri din judeţul Suceava.

Tupeu fără margini pentru Grijincu: aflat sub control judiciar a continuat să vândă droguri şi etnobotanice

La începutul acestei veri, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava şi poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, beneficiind de suportul tehnic al Serviciului Operaţiuni Speciale Suceava, începând cu luna aprilie 2017 au documentat  activităţile infracţionale privind procurarea de droguri de risc şi mare risc precum şi de alte substanţe interzise prin sistemul informatic „dark-net”, pe care, ulterior le puneau în vânzare consumatorilor de pe raza municipiului Rădăuţi, dar şi din împrejurimi.

În urma cercetărilor făcute a rezultat că suspectul Iosif Marian Grijincu a pus la punct o schemă infracţională care să-i permită derularea de activităţi de traficare de droguri de risc şi mare risc precum şi de substanţe cu efecte psihoactive destinate comercializării lor către diverşi clienţi prin intermediari de încredere, cu scopul obţinerii a unor importante beneficii financiare.

Iosif Marian Grijincu. FOTO Dănuţ Zuzeac

                       Traficantul de droguri Iosif Marian Grijincu. FOTO Facebook/ Iosif Grijincu

Pentru a nu risca să fie descoperite cantităţile cu substanţe interzise pe care le trafica în locaţii care să-l pună în legătură cu persoana sa şi care să conducă la probarea activităţilor sale infracţionale şi să rişte arestarea preventivă, întrucât este cercetat sub control judiciar în dosarul nr. 2D/P/2011 al DIICOT – Serviciul Teritoral Suceava pentru comiterea de infracţiuni de trafic de droguri de risc şi mare risc precum şi de substanţe cu efecte psihoactive, suspectul Iosif Marian Grijincu, pentru a-şi depozita aceste substanţe, a utilizat cutii poştale ori spaţii aparţinând unor persoane care nu erau în cunoştinţă de cauză cu privire la astfel de demersuri, având acces la aceste locuri prin intermediari de încredere.

Astfel, la data de 20 aprilie 2017 au fost descoperite într-o cutie poştală a unui apartament din municipiul Rădăuţi, de către o persoană întoarsă din străinătate şi care dorea să ridice corespondenţa, un număr de 50 de pliculeţe autosigilante în care se afla cantitatea totală de 8,82 grame de substanţă pulverulentă care conţinea amfetamină, două pungi în care se afla cantitatea totală de 17,19 grame de Cannabis, precum şi 36 de pliculeţe autosigilante în care se afla cantitatea totală de 4,37 fragmente vegetale.

S-a stabilit că persoana care a descoperit substanţele menţionate este o rudă a suspectului Daniel Molociniuc, pe care suspectul Iosif Marian Grijincu îl folosea în activităţile de comercializare a drogurilor şi celorlalte substanţe interzise.

Totodată, la data de 8 mai 2017, fiind făcute cercetări într-un alt dosar al DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare, într-un fişet din magazia localului administrat de un martor, au fost descoperite 200 de plicuri din plastic, în care se afla cantitatea totală de 42,45 grame de substanţă pulverulentă care conţine Amfetamină. Pe trei dintre cele 200 de plicuri au fost găsite trei fragmente de urme papilare aparţinând suspectului Iosif Marian Grijincu.

Poliţiştii din cadrul BCCO Suceava, cu sprijinul unor lucrători din cadrul IPJ Suceava – Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, au făcut şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului Rădăuţi, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice şi de stocare a datelor informatice, constând în trei harddisk-uri şi opt telefoane mobile precum şi înscrisuri utile cauzei, iar cei doi suspecţi au fost duşi la sediul DIICOT Suceava, fiind arestaţi preventiv de Tribunalul Suceava.

Alte ştiri pe această temă:

Cine este interlopul care a lovit cu sabia în cap un poliţist. A fost arestat vara trecută pentru trafic de droguri, fiind un apropiat al clanului Corduneanu

Un poliţist a ajuns în comă la spital după ce a fost lovit în cap cu o sabie de un traficant de droguri în timpul unei percheziţii

Tupeu fără margini pentru un traficant de droguri: aflat sub control judiciar a continuat să vândă amfetamină, cannabis şi etnobotanice

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite