Pescarul din Bucovina care i-a impresionat pe editorii site-ului National Georgraphic: „Vreau să ducem fotografia românească în marile galerii mondiale”

Pescarul din
Bucovina care i-a impresionat pe editorii site-ului National Georgraphic: „Vreau să ducem fotografia românească în marile galerii mondiale”

Fotografia cu pescarul de la brajul Rogojeşti. FOTO Cătălin Urdoi

Fotograful Cătălin Urdoi a surprins un cadrul ce îl are în prim plan pe un pescar care pescuieşte la copcă şi a prins un peşte prin gaura săpată în gheaţă. Imaginea a ajuns una dintre cele mai apreciate fotografii de pe platforma National Geographic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălin Urdoi, un fotograf extrem de talentat din judeţul Suceava, a obţinut o nouă reuşită prin intermediul fotografiilor sale. Acesta a suprins un pescar pescuind la copcă, fotografia sa devenind printre favoritele editorilor site-ului celor de la National Geographic.

„Mă întorceam cu prietenul meu Dragoş spre Rădăuţi, când pe lacul barajului de la Rogojeşti am văzut câţiva pescari care pescuiau la copcă. Am ezitat în primă fază, din cauza gheţii care îmi dădea emoţii, dar simţind un moment unic, mi-am făcut curaj şi am păşit pe lacul îngheţat, în drum spre cel mai apropiat pescar. Am dat peste un tânăr şi pasionat pescar, Andrei. A avut răbdarea să ne explice în câteva cuvintele tainele pescuitului la copcă, ulterior având parte de un moment unic, cel surprins şi în fotografia publicată azi, momentul în care Andrei a prins un peşte prin gaura săpată în gheaţă. Mă bucur că documentarea fotografică a pescuitului la copcă, mi-a adus o altă publicare de către cei de la National Geographic. Vreau şi sper să ducem fotografia românească în marile galerii mondiale”, a explicat Cătălin Urdoi.

Cătălin Urdoi este un fotograf freelancer din Rădăuţi, judeţul Suceava, a cărui muncă este extrem de apreciată în România şi peste hotare. Mai multe fotografii de-ale sale au ajuns în celebra publicaţie National Geographic.

Acesta consideră că cel mai minunat premiu este că acela că şi-a găsit pacea şi liniştea în fotografie, bucuria de a surprinde şi de a dărui ce e frumos. Proiecte are mai multe, dar cel mai drag îi este să motivez lumea spre fotografie, să încurajeze pe cel lângă el să îşi depăşească condiţia, să ia un aparat foto în mână şi să redescopere că lumea din jurul lui este minunată.

Alte ştiri pe această temă:

Ciobănaşul din Bucovina care a devenit vedetă pe site-ul National Georgraphic: „Transhumanţa este parte integrantă a tradiţiei poporului nostru“

FOTO Iarna a transformat Bucovina într-un tărâm de poveste. Cadre spectaculoase surprinse de un fotograf sucevean

FOTO Salina Turda văzută prin ochii fotografului Cătălin Urdoi: „Poarta spre inima Transilvaniei întregeşte potenţialul turistic pe care îl are România”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: