Patru oameni au murit din cauza frigului. Trei dintre aceştia erau cunoscuţi ca şi consumatori de alcool în exces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gerul care s-a abătut asupra Sucevei de la finele lunii februarie şi până în weekend a făcut patru victime, fiind vorba de cazuri confirmate oficial de autorităţi sau unde există indicii serioase că decesul a survenit din cauza gerului.

Ultimul deces cauzat de frig a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 04.50, când o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Marginea a fost anunţată prin 112 despre faptul că Viorel C. (58 de ani), din localitatea Satu Mare, a fost găsit îngheţat şi fără semne vitale pe drumul public, din faţa unei case din localitate.

Bărbatul era un cunoscut consumator de băuturi alcoolice în exces, iar în noaptea de 4 spre 5 martie 2018, după ce în prealabil a consumat în exces băuturi alcoolice, s-a deplasat spre locuinţa sa, iar în preajma unei case, s-a dezechilibrat, căzând la pământ, de unde nu s-a mai ridicat, fiind găsit în cursul dimineţii de un consătean.

Echipajului medical sosit la faţa locului nu a mai putut decât să constatate decesul. Cadavrul lui Viorel C. nu prezenta urme vizibile de violenţă. Trupul acestuia a fost ridicat şi transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava, unde urmează să-i fie efectuată necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morţii.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate de Postul de Poliţie Satu Mare.

Al doilea deces cauzat de temperaturile foarte scăzute a fost înregistrat la data de 28 februarie 2018, la Bosanci. Potrivit unui comunicat la Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, decesul prin hipotermie a fost confirmat, deocamdată, prin investigaţia anatomo-patologică, în cazul de la Bosanci.

La data de 28 februarie, Poliţia Rurală Ipoteşti – Postul de Poliţie Bosanci, a fost sesizată că un bărbat de 59 de ani – C.C. din Bosanci -  a fost găsit decedat,  în curtea locuinţei sale, în jurul orei 14.30. Potrivit adresei Poliţiei, din discuţiile purtate cu membrii familiei a rezultat că bărbatul a fost găsit decedat de către sora sa, nu era căsătorit, locuia singur şi era cunoscut ca un mare consumator de băuturi alcoolice.

În acest caz, la solicitarea Poliţiei,  la data de 1 martie a.c., la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a fost efectuată autopsia. Conform certificatului medical constatator, data decesului este 28 februarie 2018, iar cauza este „insuficienţă cardio – respiratorie acută” şi „hipotermie”.

Primul caz de deces prin hipotermie a fost cel al unui bărbat de 65 de ani din Straja, la data de 25 februarie care, de asemenea, era cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice.

Bătrân găsit mort în zăpadă, la Vadu Moldovei

La data de 1 martie 2018, în jurul orei 08.00, Marian B., din comuna Vadu Moldovei, a reclamat prin 112 faptul că, în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitate, l-a observat decedat în zăpadă, în curtea locuinţei sale, pe Ghiorghe Popa (70 de ani), localnic.

Din primele verificări ale poliţiştilor a rezultat că bătrânul locuia singur în satul Dumbrăviţa, comuna Vadu Moldovei, nefiind căsătorit. Acesta a fost găsit decedat în zăpadă, în faţa locuinţei sale, probabil căzut din timpul nopţii, când nu a reuşit să se ridice, fiind cunoscut totodată ca şi consumator frecvent de băuturi alcoolice.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul persoanei. La examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost depistate urme vizibile de violenţă, fiind anunţat Serviciului de Medicină Legală Suceava în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cauzelor producerii decesului.

Şi în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Alte ştiri pe această temă:

Şase oameni au murit de frig în 2018, în judeţul Galaţi. A şasea victimă a decedat luni, după ce fusese adusă la spital

Bărbat de 58 de ani găsit îngheţat în propria locuinţă

Frigul face victime: Caz de hipotermie soldat cu moartea unei femei

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite