Pacea dintre Ştefan cel Mare şi sultanul turc Mohamed al II-lea: „Va fi aţintit cu ochiul augustei mele favori şi se va bucura de mărinimiile mele împărăteşti“
0
În anul 1489, după lungi războaie purtate cu turcii, Ştefan cel Mare a semnat un tratat de pace cu sultanul otoman Mohamed al II-lea. Acesta din urmă s-a angajat ca în schimbul unui bir plătit anual de către moldoveni să nu mai atace Moldova.
De-a lungul timpului, între domnitorul moldovean Ştefan cel Mare şi turci au avut mai multe bătălii, din care conducătorul Moldovei a ieşit învingător. Timp de 13 ani de zile, între Moldova şi Imperiul Otoman a existat un război, alimentat de faptul că atât Ştefan, cât şi sultanul turc dorea să pună în fruntea Munteniei un voievod care să le fie supus.
Ultima bătălie dintre Ştefan cel Mare şi turci a avut loc la data de 6 martie 1486, la Şcheia, în apropiere de Cetatea de Scaun a Sucevei. Lupta a fost câştigată cu greu de răzeşii moldoveni, care au înfrânta armata otomană ce dorea să-l pună pe tronul Moldovei pe Hronoda.
„Într-acesta an venit-au Hroiot cu oaste asupra lui Ştefan vodă, căruia i-au ieşitu Ştefan vodă înainte cu oaste pre Siretiu la Şchei şi dându războiu vitejaşte despre amândoao părţile, într-o luni, martie 6 zile, pierdu Hroiot războiul şi oastea, mai apoi şi capul, însă cu mare primejdie lui Ştefan vodă, că s-au pornit cu calul jos, puţin de n-au încăput în mâinile vrăjmaşului său. Mai apoi Hroiot fiindu prins viu de Ştefan vodă, i-au tăiatu capul”, a arătat cronicarul Grigore Ureche.
După această bătălie, Ştefan cel Mare şi-a schimbat politica externă şi s-a apropiat de unguri şi turci. Mai mult, în anul 1489 domnitorul Moldovei a încheiat un tratat de pace cu sultanul Mohamed al II-lea, prin care se angaja să plătească Imperiului Otoman 6.000 de florini veneţieni.
„Moldoveanul, care din vremurile vechi era plin de omenie şi supus al pragului acoperiş al califatului familiei osmanilor, îndeosebi al vestibulului cerului măreţiei şi al bolţii grandoarei mele, neamânând o clipă îndatoririle slujitoreşti şi obiceiurile fixate prin firman, plătea fără amânare la timp haraciul pe care îl impusesem şi îl orânduisem prin porunca mea.
De la o vreme, vârându-i-se cu şoaptele încăpăţânatei satane zburdăciunea şi stricăciunea în creier, a călcat în afara cercului cuviinţelor robiei şi fiindcă manifestase, din duh de nesupunere, o rătăcită abatere de la calea ascultării, forţa religiei divine şi zelul onoarei padişahale s-au pus în mişcare şi prefăcând, prin majestatea crivăţului furiei mele şi a văzduhului furtunii, asemenea lighioanelor, poporul ţării sale prospere, precum ţinuturile Semud şi Ad, i-am dat o zdravănă pedeapsă cu viteaza mână a mâniei mele.
În felul acesta, deşteptându-se el din somnul prostiei, căindu-se şi întorcându-se la locul pocăinţei cu o sută de mii de plecăciuni şi feliurite umilinţe, şi-a frecat faţa de pământul servituţii şi s-a adăpostit la Curtea mea, refugiu al lumii, iar haraciul pus de mine odinioară, care era de trei mii de bani frânceşti florini în fiecare an, dublându-l, l-am făcut să fie în fiecare an şase mii de bani şi să se considere prieten prietenului şi duşman duşmanului, să nu mai iasă din drumul dreptăţii ca în vremurile trecute.
Implorând acest prag al sferei universale şi înălţata-i boltă, zicând că-i este unul dintre servitorii din tată şi moş, ca să-i şteargă pulberea răutăţii de pe locul supunerii, revărsând torentul lacrimilor de teamă, pentru că ceruse iertare, i-am iertat vina şi am înnoit legământul contractual. Căci Allah cel milostiv şi iubitor e acela care a zis: şi ţineţi-vă legământul, căci sunteţi răspunzători de orice legământ.
Deoarece Ştefan s-a apropiat şi s-a legat cu adevărat, conform condiţiilor acestora amintite, de pragul acoperişului sultanatului meu, el şi averea şi ţara lui nu vor mai suferi nici un atac din partea mea şi a beilor sangeacurilor şi din partea celorlalţi robi ai mei; văzându-l în făgaşul cel drept, va fi aţintit cu ochiul augustei mele favori şi se va bucura de mărinimiile mele împărăteşti.
Şi cu acest legământ scris l-am învrednicit să aibă în mâinile sale dovadă de credinţă şi pricină de încredere”, se arată în tratatul încheiat între Ştefan cel Mare şi Mohamed al II-lea, conform istoricului Mihail Guboglu.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
