O mamă, care şi-a omorât propria fetiţă din cauză că aceasta nu se oprea din plâns, nu va da socoteală în faţa legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliana Andreea Ciubotariu, tânăra care şi-a asfixiat copilul. FOTO: Dănuţ Zuzeac
Iuliana Andreea Ciubotariu, tânăra care şi-a asfixiat copilul. FOTO: Dănuţ Zuzeac

O tânără de 22 de ani, din judeţul Suceava, nu va răspunde pentru o crimă pe care a comis-o, după ce medicii au stabilit că nu avea discernământ în momentul comiterii faptei. În lua noiembrie a anului trecut, individa şi-a asfixiat fetiţa în vârstă de nici o lună de zile, deoarece micuţa nu se oprea din plâns.

O tânără de 22 de ani din judeţul Suceava, care în luna noiembrie a anului trecut şi-a omorât fetiţa în vârstă de doar patru săptămâni a scăpat de răspunderea penală într-un dosar în care era cercetată pentru omor calificat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au decis clasarea dosarului după ce Iuliana Andreea Ciubotariu a fost expertizată medico-legală psihiatrice s-a stabilit că tânăra nu a avut discernământ în momentul comiterii teribilei fapte.

Iuliana Andreea Ciubotariu a fost chiar şi externată din Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava şi lăsată în grija mamei sale, care trebuie să-i administreze tinerei tratamentul prescris de medici şi să o ducă periodic la control.

La mijlocul lunii noiembrie 2014, opinia publică suceveană a fost oripilată de crimă comisă în comuna Mălini. O fetiţă de nici o lună de zile a fost omorâtă prin asfixiere chiar de mama ei, Iuliana Andreea Ciubotariu. Trupul fără suflare al micuţei a fost descoperit de concubinul femeii, un anume Toader Asandei, care a sunat la 112 să anunţe decesul fetiţei. În primă fază, Iuliana Andreea Ciubotariu le-a declarat poliţiştilor că atunci când s-a trezit dimineaţa şi-a văzut fiica vânătă la faţă şi nu mai respira, oamenii legii crezând în primă fază că bebeluşul a murit din cauza unei pneumonii.

După efectuarea necropsiei s-a descoperit că moartea a fost una violentă şi a survenit din cauza asfixierii mecanice prin comprimare cranio – facială şi toracică. Femeia şi concubinul ei au fost luaţi pe sus de poliţişti şi duşi la audieri. Iuliana Andreea Ciubotariu nu şi-a recunoscut fapta la început şi chiar a încercat să dea vina pe concubinul ei, spunând că acesta era deranjat în ultima perioadă de plânsetele micuţei. În plus, tânăra a declarat că Toader Asandei i-ar fi spus că dacă fetiţa nu va înceta din plâns o va opri chiar el.

Bărbatul a povestit cum au descurs lucrurile în seara fatidică total diferit. El le-a povestit procurorilor că în acea seară a ieşit afară din casă, lăsând-o pe Iuliana Andreea Ciubotariu împreună cu fetiţa care plângea. Când a revenit, a observat că micuţa nu mai plângea, ea fiind probabil deja moartă.

După ce au pus cap la cap toate declaraţiile şi indiciile obţinute, anchetatorii au concluzionat că tânăra, fiind nervoasă din cauză faptului că fiica sa nu se mai oprea din plâns, a pus o bluză pe faţa micuţei, iar cu antebraţul s-a lăsat pe pieptul copilei de nici o lună, omorând-o.

Tânăra de  22 de ani, care prezintă grad de handicap, era dată dispărută de circa două săptămâni, împreună cu fiica sa nou născută, după ce a fugit secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Fălticeni şi s-a mutat la amantul ei din Mălini.

Alte ştiri pe această temă:

Femeie înjunghiată cu sălbăticie de concubin. Victima este mamă a trei copii şi se plânge că este atacată frecvent cu toporul şi cuţitul

Marcel Nagy, monstrul care şi-a hăcuit părinţii, a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă

Femeie din Unirea-Odobeşti, strangulată de soţ cu cablul. Bărbatul s-a predat la poliţie


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite