Niciun vinovat pentru bătrânii măcelăriţi în propria casă acum 11 ani. „Mama avea părul smuls din cap cu tot cu scalp“

Niciun vinovat pentru bătrânii
măcelăriţi în propria casă acum 11 ani. „Mama avea părul smuls
din cap cu tot cu scalp“

Locul crimei FOTO Dănuţ Zuzeac

Campania „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu povestea unei crime care s-a petrecut în urmă cu 11 ani, în localitatea suceveană Milişăuţi. Doi soţi de 70 de ani au fost ucişi în timpul unui jaf, iar criminalii nu au fost găsiţi nici până în ziua de azi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În dimineaţa zilei de 20 mai 2005, soţii Gheorghe şi Elena Hreniuc, ambii în vârstă de 70 de ani, au fost găsiţi decedaţi în propria lor casă de către o nepoată. Copila nu va uita toată viaţa ce a văzut pe holul în care şi-a găsit bunicii morţi, cu capetele sfărâmate şi pereţii plini de sânge.

Ambii bătrâni au fost ucişi cu cruzime, anchetatorii stabilind că ucigaşii au folosit picioarele de la mai multe scaune pentru a-şi lovi victimele peste cap şi corp până când şi-au dat ultima suflare. Motivul crimei a fost jaful, poliţiştii deplasaţi la faţa locului găsind bunurile din casă răvăşite. Aceştia au ridicat mai multe amprente şi au audiat sute de persoane, însă nici până în ziua de astăzi nu au fost descoperiţi cei care au curmat cu atâta cruzime viaţa celor doi pensionari.

Ipotezele anchetatorilor

La vremea respectivă, locuitorii din Milişăuţi au fost îngroziţi de teribila crimă, spunând că aşa ceva nu s-a întâmplat la ei în comunitate nici în timpul războiului.

Anchetatorii au stabilit că soţii Hreniuc ar fi fost omorâţi cu o seară înainte, deoarece televizorul din casă era pornit în dimineaţa zilei în care nepoata lor i-a găsit decedaţi. În primă fază s-au luat în calcul două ipoteze: cea a jafului şi cea a răzbunării, deoarece bătrânii ar fi fost martori în nişte procese care vizau mai multe suprafeţe de teren de pe raza localităţii Milişăuţi.

Cele două victime, iar în centru - fiica lor FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

În picioare a rămas prima ipoteză deoarece din locuinţa familiei Hreniuc au dispărut mai multe bunuri şi o sumă de bani, aproximativ 500 de lei. Criminalii nu au zăbovit prea mult în casa septuagenarilor, deoarece poliţiştii au descoperit în imobilul în care s-a produs crima suma de 8.000 de lei, bani ce nu au fost găsiţi de către asasini.

„Mama avea părul smuls“

Trandafira Moscalu este fiica soţilor Hreniuc. Femeia locuieşte la câţiva metri distanţă de casa în care părinţii ei au fost masacraţi. Una dintre fetele femeii a fost cea care a descoperit oribila crimă. Anul 2005 a fost unul foarte dificil pentru Trandafira Moscalu, după ce la începutul anului îşi pierduse şi soţul.

„Pe 20 ianuarie 2005 a murit soţul meu şi exact după patru luni de zile, pe 20 mai, au fost omorâţi părinţii mei. Fata mea i-a găsit în casă, era ceva de groază, nici în filme nu se poate vedea aşa ceva. Eram aşa de speriată încât nu am lăsat televiziunile să filmeze deoarece credeam că vor veni să mă omoare şi pe mine. Mama avea părul smuls din cap cu tot cu scalp şi nu aveai loc să pui un deget pe corpul ei, era lovită peste tot“, a povestit Trandafira Moscalu.

                               Trandafira Moscalu, fiica soţilor Hreniuc. FOTO Dănuţ Zuzeac

Femeia a spus că în primii doi ani după comiterea crimei poliţiştii au făcut cercetări în acest caz, însă ulterior i-au lăsat impresia că s-au lăsat bătuţi, nereuşind să-i prindă pe autori, deşi au existat mai multe persoane suspectate.

„Nişte ţigani din Arbore au fost bănuiţi că i-au omorât pe părinţii mei. Au ajuns ei la închisoare, dar pentru alte infracţiuni. Doi ani la rând poliţiştii au venit încontinuu pe la mine şi ţineam legătura cu ei, dar după aceea, uşor-uşor, parcă au uitat de dosar“, a mai arătat Trandafira Moscalu.

Fiica soţilor Hreniuc a mai spus că poliţiştii au adus la faţa locului mai mulţi suspecţi bănuiţi de comiterea crimei, au făcut reconstituire, însă până în prezent nimeni nu a fost pus sub acuzare. Femeia încă mai speră ca asasinii să fie prinşi, pentru a afla de ce părinţii ei au fost măcelăriţi fără milă.

„Parcă ar fi murit natural“

Constanţa Hreniuc este cumnata celor doi bătrâni omorâţi în 2005 şi totodată şi vecina lor, locuind la casa alăturată. În seara crimei, femeia nu a văzut şi nu a auzit nimic, deoarece afară ploua şi vântul bătea cu putere.

                         Constanţa Hreniuc, cumnata bătrânilor omorâţi. FOTO Dănuţ Zuzeac

„Dimineaţa aveam să aflu de la o nepoată că cumnaţii mei sunt plini de sânge. Nu am bănuit nici o clipă că sunt morţi, însă când am intrat în curte, uşa de la bucătărie era deschisă, iar holul camerei era roşu de sânge. Am intrat numai pe prag, iar ei amândoi erau puşi la un metru distanţă unul de celălalt. Am ieşit în drum şi a ţipat după ajutor“, a declarat Constanţa Hreniuc, cumnata bătrânilor omorâţi în 2005.

Femeia a explicat că poliţia a ajuns la locul crimei în scurt timp, au făcut poze, măsurători, au luat declaraţii de la mai multe persoane, însă fără ca autorii oribilului asasinat să fie prinşi vreodată.

„Se vorbea că ar fi nişte suspecţi de la Arbore. După un an sau doi, poliţiştii s-au întors la faţa locului, dar de atunci nu am mai auzit nimic, de parcă ar fi murit natural. Am 70 de ani şi aşa ceva nu s-a întâmplat şi sper să nu se mai întâmple niciodată la noi în localitate“, a mai declarat cumnata soţilor Hreniuc.

Ce spun poliţiştii

Comisarul Andrei Ciuhan de la Serviciul Investigaţii Criminal al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a explicat pentru ziarul „Adevărul“ cum s-a desfăşurat ancheta în cazul dublei crime de la Milişăuţi, explicând şi de ce criminalii nu au putut fi prinşi până în prezent.

                  Comisarul Adrian Ciuhan, criminalist al IPJ Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

„Am avut peste 90 de suspecţi şi peste 1.000 de persoane verificate. Cercetările făcute în acest dosar nu au fost abandonate niciodată. Chiar anul trecut am audiat două persoane despre care am obţinut informaţii că ar fi implicate în comiterea crimei, însă fără a le putea incrimina“, a precizat comisarul Andrei Ciuhan.

Acesta a arătat că mai mulţi zilieri care lucrau în Milişăuţi la vremea respectivă au fost suspectaţi de comiterea faptei, însă nu au putut fi puşi sub acuzare. Comisarul Andrei Ciuhan a mai explicat că, din cauză că au lipsit probele ştiinţifice, persoanele bănuite de comiterea crimei de la Milişăuţi nu au putut fi băgate după gratii. El a spus că poliţiştii au reuşit chiar să obţină declaraţii de la doi indivizi din comuna Arbore prin care aceştia recunoşteau faptele comise, însă din lipsă de probe nimeni nu a putut să-i pună sub acuzare.

Ofiţerul criminalist a precizat că mai multe probe ridicate de la locul crimei au fost afectate de sângele victimelor, iar amprentele prelevate şi trimise la Bucureşti nu i-au putut ajuta cu nimic. „Chiar dacă omorul s-ar fi săvârşit în prezent, nu ar fi fost nici o diferenţă în modul în care s-a derulat ancheta. Nu lipsa tehnologiei a făcut ca autorii crimei să nu fie prinşi“, a mai spus comisarul Andrei Ciuhan. Poliţistul sucevean adăugat că cercetările din dosar vor fi continuate. El nu şi-a pierdut încrederea că asasinii ar putea scăpa nepedepsiţi, dând ca exemplu o crimă descoperită în anul 2012 în comuna suceveană Frumosu, la 13 ani distanţă de la săvârşirea ei. Criminalii au fost prinşi, iar în prezent sunt după gratii.

Alte ştiri pe această temă:

Şeful Poliţiei Braşov despre dezastrul de pe DN 1 către Bucureşti: „Ne înjură, dar nu înţeleg că nu se poate altfel“

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Vladimir Beliş, preşedintele Societăţii de Medicină Legală, explică rolul testelor ADN în Criminalistică. Cazuri celebre de omor rezolvate în România

 
 
 
 

Ce spun cititorii „Adevărul“ despre ţara infractorilor invizibili. „Nepăsarea, complicitatea, lipsa de profesionalism fac din România un rai al infractorilor“

Cum a ajuns Ardealul „să bată“ Moldova la crime nesoluţionate. CAMPANIE „Adevărul“ - România infractorilor necunoscuţi

Paradoxul de pe harta infracţionalităţii româneşti. Vrancea este judeţul în care nicio crimă nu rămâne nepedepsită

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările