Motivul pentru care activitatea RAR Suceava ar putea fi suspendată: „Am avut simptome uşoare şi m-am testat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Şeful filialei Suceava a Registrului Auto Român (RAR), Tiberiu Lupu, a fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Direcţia de Sănătate Publică a început o anchetă epidemiologică în instituţie şi a prelevat probe de la toţi angajaţii.

Contactat telefonic, şeful Registrului Autor Român (RAR) Suceava, Tiberiu Lupu, a confirmat că a fost depistat cu COVID-19. El a declarat că s-a testat pentru că a avut simptome uşoare, între care pierderea mirosului şi a gustului, precum şi o tuse.

După ce a primit rezultatul testului, s-a prezentat la spital, de unde a fost trimis acasă pentru că are o formă uşoară a bolii.

Tiberiu Lupu a declarat că Direcţia de Sănătate Publică Suceava a demarat o achetă epidemiologică în instituţie. Toţi angajaţii vor fi testaţi. Cei care vor fi depistaţi cu COVID-19 vor urma procedura legală de tratament şi izolare, iar cei sănătoşi vor reveni la muncă.

Tiberiu Lupu a spus că sediul instituţiei va fi dezinfectat şi dacă va fi nevoie, pentru a nu-şi sista activitatea, instituţia va cere să se tranfere angajaţi din alte judeţe pe o perioadă determinată. 

Totuşi, ultimul cuvânt în ceea ce priveşte continuarea sau sistarea activităţii îl va avea DSP Suceava. 

Vă invităm să citiţi şi:

PSD prezintă programul de guvernare pentru următorii 4 ani. Ce promit social-democraţii: salariu minim la 3.500 de lei şi pensie minimă la 1.300 de lei

VIDEO Cazul halucinant al femeii moarte de COVID-19, îngropată de fiice

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite