Mesajul sfâşietor al unui medic ATI: „În ultima vreme, puţini pacienţi care ajung pe Terapie Intensivă se fac bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Alina Nistor este medic de Terapie Intensivă la Spitalul Judeţean Suceava. Într-un interviu acordat presei, ea a arătat că oamenii infectaţi cu SARS-COV-2 vin târziu la spital, iar familiile lor ajung că pună o presiune uriaşă pe medici. Salvatorii sunt făcuţi criminali de către rudele bolnavilor pe motiv că pacienţii nu ar avea COVID-19 şi ar fi ţinuţi în spital degeaba.

Medicul ATI Alina Nistor le-a declarat jurnaliştilor de la recorder.ro că ”în ultima vreme, puţini pacienţi care ajung pe Terapie Intensivă se fac bine, ca să-i trimitem pe secţie. La ATI ajung cu saturaţie de oxigen în sânge de 15-20-30%, ceea ce e incompatibil cu supravieţuirea. Majoritatea pierd lupta cu virusul”.

Medicul nu poate să spună că virusul are altă evoluţie sau că e mai virulent decât înainte.

”Diferenţa de acum – care face să avem atâtea decese şi cazuri la ATI – este că înainte oamenii veneau repede la spital, erau speriaţi şi tratamentul îşi făcea efectul. Acum vin târziu la spital şi nu mai merge tratamentul standard. Ideal ar fi să vină la trei-patru zile de când au debutat simptomele, dar mulţi nu mai cred în Covid. Vin pe Terapie, respirând foarte prost şi afirmă că nu au Covid. La fel şi familiile lor, ţipă la noi că n-au Covid, că-l ţinem acolo, îl omorâm, că suntem criminali. Cu asta ne confruntăm în ultimele luni”, a mai spus Alina Nistor.

Ea este unul dintre cei mai implicaţi medici ai spitalului. La fel ca mulţi colegi de-ai săi, nu a avut timp să se odihnească anul acesta, în contextul pandemia de COVID-19. A văzut cum virusul poate să omoare într-o clipită un munte de om aparent sănătos.

„E foarte greu să mai faci ceva pentru ei. Vin infectaţi şi cu alte infecţii bacteriene, vin cu fibroză pulmonară, ceea ce e un proces ireversibil, şi vin cu cheaguri de sânge în plămâni. Nici măcar plasma nu-i mai ajută, ea este eficientă în primele şapte zile. Marea majoritatea a pacienţilor de ATI sunt obezi, merg de la 42 de ani cel mai tânăr, la 90 de ani cel mai vârstnic. Le dăm tratament, îi ajutăm să respire. Avem Remdesivir, cel puţin ieri era în farmacie. Nu ducem lipsă nici de ventilatoare, avem. Nu dotările sunt problema”, a adăugat suceveanca.

Teoriile conspiraţiei le îngreunează munca salvatorilor. Presiunea pe medicul care stă la patul bolnavului, încercând să-l smulgă din ghearele morţii este tot mai mare. Alina Nistor este empatică.  Şi ea a trecut prin boală, şi ea s-a infectat, şi ea a stat două săptămâni în spital fără să poată respira aşa cum trebuie. 

”Însă, teoria asta a conspiraţiei a produs efecte. Mă întreabă pacienţii: „De ce sunteţi costumată aşa?”, „Pentru că eşti suspect de coronavirus”, „Nu-i adevărat, eu n-am aşa ceva!”. Şi el e la ATI. Cam aşa gândeşte lumea şi nu e în beneficiul lor. Şi avem şi noi vieţi pe lângă spital. Noi toţi am fost pozitivi. Eu ştiu ce înseamnă insuficienţă respiratorie. Nu mi-am închipuit vreodată că o să aflu cum e să nu poţi respira. Am stat două săptămâni internată, a fost groaznic. Toţi medicii care am avut Covid am rămas cu sechele, toţi luăm tratament, eu iau tratament cardiologic. Eu, care nu am luat niciodată nimic şi eram o persoană sănătoasă….”, a conchis salvatoarea.

Vă invităm să citiţi şi: 

Armistiţiul imposibil: Armenia şi Azerbaidjan se vor bate până la capăt pentru Nagorno-Karabah

Prognoza meteo: Unde vine iarna. În ce zone se anunţă lapoviţă şi ninsori, cât de frig se face

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite