Mesajul de adio lăsat de poliţistul din Suceava, care s-a împuşcat în cap: „Nu am suportat că persoana ce o iubesc s-a aruncat în braţele altei persoane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Andrei Aursulesei, poliţistul care s-a sinucis. FOTO: ziardesuceava.ro
Ionuţ Andrei Aursulesei, poliţistul care s-a sinucis. FOTO: ziardesuceava.ro

Agentul de poliţie din Suceava care s-a împuşcat în cap cu arma din dotare, la începutul lunii august, a fost înmormântat. La ceremonia care a avut loc joi, 26 august, au asistat peste 200 de oameni, rude, prieteni, colegi de-ai bărbatului. Un lider de sindicat a întrebat pentru a doua oară de ce nu i-a fost retrasă arma poliţistul, care ar fi suferit de depresie.

Ceremonia religioasă a avut loc la biserica „Sf. Andrei” din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Agentul principal Ionuţ Andrei Aursulesei a fost condus pe ultimul drum de peste 200 de persoane, cunoştinţe, colegi, rude, prieteni sau simpli curioşi care i-au aflat povestea citind ziarele.

Bărbatul şi-a pus capăt zilelor la începutul lunii august. El s-a împşcat în cap cu pistolul din dotare. Poliţistul divorţase de puţin timp şi suferea cumplit. Înainte de a comite gestul necugetat a lăsat un mesaj de adio pe contul său de Facebook.

„Probabil se vor auzi din nou, fel si fel de lucruri exagerate, veţi încerca să scoateţi iar vorbe despre mine, ca de fapt a fost alt motiv care a stat la această decizie, dar e doar parerea voastră... Adevaratul motiv care m-a împins la acest gest e faptul că nu am suportat ca persoana ce o iubesc s-a <aruncat> în braţele altei persoane, în ciuda a tot ceea ce a fost şi într-un timp aşa de scurt”, a scris poliţistul. Mesajul era însoţit de o fotografie în care apăreau doi îndrăgostiţi pe o bancă.

 La înmormântare a fost prezent şi vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică. El este de părere că psihologul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava ar fi trebuit să solicite ca Aursulesei să fie lăsat fără armamentul din dotare, înainte să comită gestul necugetat. Asta în condiţiile în care colegii săi ştiut că suferea din dragoste.

ionut andrei aursulesei politistul care s a sinucis

Peste 200 de oameni au fost la ceremonia de îmnormântare a poliţistului care s-a sinucis. FOTO: ziardesuceava.ro

ionut andrei aursulesei politistul care s a sinucis

Mesajul de adio pe care l-a lăsat Ionuţ-Andrei Aursulesei. Facebook/Ionuţ Aursulesei

„Poziţia mea, în calitate de lider sindical, vis-a-vis de neprofesionalismul şi de neimplicarea psihologilor unităţii este perfect justificată. Dacă problemele lui Ionuţ, personale şi familiale, erau cunoscute şi ar fi trebuit să fi fost cunoscute, obligatoriu, dar obligatoriu, la propunerea şi la solicitarea psihologului unităţii trebuia să i se ridice armamentul din dotare. Evident că dacă ar fi vrut să se sinucidă găsea alte metode pentru a o face, dar având pistolul asupra sa, în acele momente când mintea îi era poate umbrită de gândurile negre putea comite o tragedie de amploare, variantă ipotetică pe care, fireşte, nimeni nu şi-o asumă. Ionuţ a ales să plece pe 5 august lăsând în urmă o familie îndurerată, lăsând în urmă cunoscuţi, prieteni care l-au iubit şi colegi care l-au apreciat. Nimeni însă nu este în măsură să-l judece, aşa cum nimeni nu cunoaşte cu adevărat ce era în sufletul lui, ce l-a determinat cu adevărat să comită gestul fatal”, a arătat Bănică.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite